Eterna BLUE by NicoletaLiana – Wattpad Story

Anii au trecut, dar merg des pe malul mării… acolo unde o găsesc mereu… acolo unde EA este pretutindeni… ETERNA BLUE…

O frumoasă poveste de iubire dintre două suflete pure, trăită doar o clipă, dar regăsită în eternitate…

Este prima mea povestire și e scrisă pentru un concurs. Sper să vă placă și să o citiți cu mare drag…

 „ Îmi amintesc totul de parcă ar fi fost ieri… „

     Era în vara anului 2010. Terminasem cu brio Facultatea de Drept, îmi luasem diploma de avocat și totodată obținusem și un post bun în orașul natal, în urma unui concurs susținut la București. În sfârșit mi-am îndeplinit visul, eram avocat. Foarte fericit și mândru de mine, în urma rezultatelor obținute, mă îndreptam grăbit spre gară, să mă întorc acasă, în Costinești.

Deci, iată-mă în gară, la casa de bilete. Îmi cumpăr biletul și mă îndrept spre peron, să aștept sosirea trenului. Pe peron e forfotă mare, lume pestriță cu bagaje în jurul lor; e normal să fie așa, doar se călătorește. Mă uit la ceas: mai sunt treizeci de minute până sosește trenul. Îmi zic în gând: „ mai am de așteptat. ” Așa că, în așteptarea trenului nu fac altceva decât să privesc oamenii de pe peron și să încep să-i analizez.

Pentru a afla continuarea poveștii, dați click pe acest link :

Eterna BLUE by NicoletaLiana – Wattpad Story

Anunțuri

About nicoletaliana

Mă numesc Nicoleta. Sunt o fire veselă , romantică și sociabilă. Sunt pasionată de muzică , filme , lectură , natură , de călătorii și îmi place tot ce este inovator. Ceea ce mă reprezintă este motto-ul : " Don't Worry , Be Happy ! "

Posted on 30 Noiembrie 2015, in Creație and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Just another WordPress.com weblog

Căsuța Oliviei

si alte lucruri care incap in inima mea

romantacodruta.wordpress.com/

M-AM MUTAT PE www.codrutaromanta.ro

La Gigel

La râma tăvălită

Evelina

by Evelina Di Lauro

Almeno Tu

racconti e riflessioni

domnisoara adelaide

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Piercing the Veil of Reality

By Bernhard Guenther. A collection of essays, films and interviews, ranging from spirituality, shamanism, psychology, self-work, esotericism, to the paranormal and hyperdimensional realities. By Bernhard Guenther

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

omamacurioasa.wordpress.com/

Gandurile unei mame curioase despre viata cu doi copii, cu bune si cu rele.

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Blog-ul fanului science fiction

Casa virtuală a lui Bebe, Voicu, Liviu și Cristi

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Câmpul alb, oile negre...

CATALOGUL TANGENŢELOR MELE CU LITERATURA (CV ONLINE)

În Înaltul Cerului

Candelabrele cerului atârnate de bolta universului.

Dragut Dora

It's about beauty and everything

Party Life

Official Website of #PartyLife by R-Yan.

Emotii de mamica

Despre fericirea noastra

razvanvanfirescu.wordpress.com/

Despre finețea relaxării

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

Movie Zone

recomandari filme

Moshul SF

Blogul EXPLORATORII LUMII DE MÂINE

VERONICISME

De la Tuşa Vero cetire - traduceri, povestiri, elucubraţii, etc, şamd...

Sânge şi Trandafiri

Poveştile noastre întunecate...

bibliodevafiliala3

Recomandări de lectură şi tot ce ţine de cultură - Un site pentru tine

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

sviluppo neonato bambino claudy

S.O.S famiglia " è nato il vostro bambino ? "

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

Alexandru Chermeleu

Don't Worry... Be Happy ! Live & Explore The Innovations !

Tot ceea ce nu ți-am spus vreodată...

Reuşim să iertăm, într-un final, atunci când realizăm că iubirea pe care o trăim, a meritat toate lacrimile provocate de alţii...

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Daniella

Always reading & dreaming ♥

falling in love with books

"Miss a meal if you have to, but don't miss a book"

101 Books

Reading my way through Time Magazine's 100 Greatest Novels since 1923 (plus Ulysses)

%d blogeri au apreciat asta: