LUCKY a vrut să trăiască și chiar a reușit!
Viața este un adevărat miracol dat de la Dumnezeu. În momentul când venim pe lume, fiecare dintre noi vine cu un destin dat, iar pe parcurs ce înaintezi în vârstă, viața îți este furnizorul tău de experiențe.
Până la această vârstă, am trecut în viață prin mai multe experiențe, din care cât de cât am învățat câte ceva. Nu are rost să le enumer și nici să intru în detalii deoarece majoritatea dintre ele au fost experiențe negative. Totuși am să mă opresc la recenta experiență care a avut loc anul trecut.
La sfârșitul lui Octombrie, am trecut printr-o experiență, la care nu m-am așteptat, dar din care am avut multe de învățat. Haideți să nu vă mai țin în suspans și să vă povestesc ce s-a întâmplat.
Era într-o luni în jurul orei 9. Mergeam acasă dinspre strada Horea, D. Cantemir spre strada Ștefan Zweig, iar după semafor, imediat pe stânga lângă gard, am găsit un motănel lovit de mașină. Stătea acolo și aștepta ca cineva să se îndure de el și să-l salveze. Noroc că am trecut pe acolo și am dat peste el. Cum l-am văzut că are pe ambele lăbuțe sânge închegat și că era într-o stare deplorabilă, deshidratat, slab și cu viermi la plagă (după cum arăta, era veche de câteva zile), nu puteam să îl las acolo neajutorat și în suferință. Atunci, am plecat în căutarea unei cutii de carton și negăsind nici una,am mers destul de mult până am găsit un ABC. Am cerut o cutie, și am mers într-un suflet înapoi la locul unde l-am găsit. Era tot acolo dragul de el și mă aștepta cuminte. Am început să vorbesc cu el și să-i spun să intre în cutie. Îmi era frică să pun mâna pe el că nu știam cum va reacționa și ce probleme puteam să-i fac luându-l de acolo. Am avut mare noroc că a intrat în cutie singur atunci când i-am zis, (de parcă m-ar fi înțeles), iar apoi am pornit așa pe jos cu el în acea cutie spre clinica veterinară cea mai apropiată. L-am botezat LUCKY, deoarece a avut mare noroc că l-am găsit. Cine știe câte zile a stat el acolo în acel loc și câte persoane au trecut pe lângă el, fără să-i întindă o mână de ajutor.
Ajunși în sfârșit la clinică, a fost examinat la prima vedere. Mi s-a spus că piciorul stâng are ori fractură ori e zdrobit (și era posibil să trebuiască să fie amputat, dar eu speram că NU), avea mandibula stângă umflată (din cauza fracturii de mandibulă) și făcuse o septicemie din cauza plăgii vechi, care era cu puroi și viermi. Medicul veterinar i-a administrat perfuzie, antibiotic, bandaj și a rămas atunci la ei sub observație.
A doua zi când am mers să-l văd, am aflat că din păcate lăbuţa stângă nu mai putea fi salvată și va trebui să fie amputată. Lucky, îndura cumplite dureri deoarece se văieta și parcă spunea „au” și „of” exact ca un om. Mi se rupea sufletul auzindu-l. 😭. Așa era înainte de operație.
LUCKY s-a reprins bine după prima operație de amputare, se ţinea ferm și umbla destul de bine pe cele 3 picioare. Cam așa arăta:
Aflasem ulterior după operația de restructurare de mandibulă, că mai era nevoie de încă o amputare a lăbuței deoarece apăruseră ceva complicații. Așa că LUCKY a mai trecut iar printr-o altă operație de amputare.
Pe 25.11.2019 luptătorul LUCKY a fost externat după fix o lună de spitalizare (28 de zile). Bietul de el, a trecut prin multe acolo, dar a luptat și a meritat! LUCKY a luptat ca să trăiască și chiar a reușit. 🙂 (Y) E fericit și nu e singur, are o familie mare și iubitoare! Așa arată el acum:
Partea nefericită era că după o lună de spitalizare, costurile s-au adunat și erau enorme și nu puteam să le fac față singură. Așa că am făcut apel la oamenii cu suflet să mă ajute cu donații pentru LUCKY. Am avut mare noroc că am găsit oameni de bună-credință care m-au ajutat și le mulțumesc din tot sufletul. Mai am puțin de plată și datoria va fi în curând achitată. Mulțumesc de asemenea personalului medical de la clinica Happy Pets, că au făcut tot posibilul să-i salveze viața motanului și mulțumesc doamnei cu suflet mare care l-a adoptat pe LUCKY și l-a integrat în familia iubitoare și mare de necuvântătoare. LUCKY nu e singur, acum e fericit și împlinit!
Ce am învățat eu din această experiență este că dacă poți ajuta pe cineva, fă-o în orice fel, nu contează în care, ceea ce contează este să acționezi imediat, să nu treci nepăsător și să nu fii insensibil la durerile și la suferințele oricărei ființe de pe acest pământ, fie aceasta chiar o pisică. Orice suflet are dreptul la viață. Viața este PRIORITARĂ!
Aceasta este povestea motanului LUCKY care a vrut cu adevărat să trăiască, care a luptat și chiar a reușit! 🙂
Dacă ar fi să încerc alte experiențe, mi-ar place să încerc ceva care să fie ales benevol, ceva care viața nu m-a pus încă la încecare. Așa că aș opta pentru niște experiențe de dezvoltare personală. Am tot auzit eu vorbindu-se despre ele și am zis de ce nu? Așa că voi merge chiar acum pe site-ul experimentează.ro să văd ce pot să-mi aleg de acolo. Urați-mi baftă!
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020 – Proba nr. 2
Posted on martie/9/2020, in Creație and tagged BloggerConcurs, Experiente, Experimentează, Spring SuperBlog 2020. Bookmark the permalink. 3 comentarii.
De toate pentru toti de Nicoleta Liana 
Emoționantă povestea. Ești un suflet mare. Înțeleg pentru că în viața mea, a familiei mele, au fost multe animale abandonate care și-au găsit loc la noi. Ultimul cățel acum doarme cuminte sub birou. Am avut și pisică care ne-a adoptat la propriu, a trăit 19 ani alături de noi. Acum am un motan, fiul risipitor îi zic eu, care ne vizitează pentru mâncare, mângâiere și uneori o porție de somn la căldură.
Este un dar și în același timp o mare povară să iubești animăluțele. Satisfacția este însă imensă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da așa este Elvira. Sunt o iubitoare de animale. Tot anul trecut, prin Aprilie, înainte de al găsi pe LUCKY, am găsit aruncați într-un coș de gunoi 3 puiuți de pisicuță (aveau cred doar o zi sau două, aveau ochișorii închiși). I-am luat, i-am dus acasă, i-am hrănit cu pipeta, au luptat să trăiască, și azi sunt mari și frumoase (2 fete tigrate și un băiat negru). Pe LUCKY din păcate nu am putut să îl mai adopt 😦 dar sunt fericită că trăiește, e iubit și îngrijit și e acolo unde îi este locul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Proba 2. Lecții de viață transformate în experiențe pozitive