LUCKY a vrut să trăiască și chiar a reușit!


Viața este un adevărat miracol dat de la Dumnezeu. În momentul când venim pe lume, fiecare dintre noi vine cu un destin dat, iar pe parcurs ce înaintezi în vârstă, viața îți este furnizorul tău de experiențe.

Până la această vârstă, am trecut în viață prin mai multe experiențe, din care cât de cât am învățat câte ceva. Nu are rost să le enumer și nici să intru în detalii deoarece majoritatea dintre ele au fost experiențe negative. Totuși am să mă opresc la recenta experiență care a avut loc anul trecut.

La sfârșitul lui Octombrie, am trecut printr-o experiență, la care nu m-am așteptat, dar din care am avut multe de învățat. Haideți să nu vă mai țin în suspans și să vă povestesc ce s-a întâmplat.

Sursa foto: Expertimenteaza.ro

Era într-o luni în jurul orei 9. Mergeam acasă dinspre strada Horea, D. Cantemir spre strada Ștefan Zweig, iar după semafor, imediat pe stânga lângă gard, am găsit un motănel lovit de mașină. Stătea acolo și aștepta ca cineva să se îndure de el și să-l salveze. Noroc că am trecut pe acolo și am dat peste el. Cum l-am văzut că are pe ambele lăbuțe sânge închegat și că era într-o stare deplorabilă, deshidratat, slab și cu viermi la plagă (după cum arăta, era veche de câteva zile), nu puteam să îl las acolo neajutorat și în suferință. Atunci, am plecat în căutarea unei cutii de carton și negăsind nici una,am mers destul de mult până am găsit un ABC. Am cerut o cutie, și am mers într-un suflet înapoi la locul unde l-am găsit. Era tot acolo dragul de el și mă aștepta cuminte. Am început să vorbesc cu el și să-i spun să intre în cutie. Îmi era frică să pun mâna pe el că nu știam cum va reacționa și ce probleme puteam să-i fac luându-l de acolo. Am avut mare noroc că a intrat în cutie singur atunci când i-am zis, (de parcă m-ar fi înțeles), iar apoi am pornit așa pe jos cu el în acea cutie spre clinica veterinară cea mai apropiată. L-am botezat LUCKY, deoarece a avut mare noroc că l-am găsit. Cine știe câte zile a stat el acolo în acel loc și câte persoane au trecut pe lângă el, fără să-i întindă o mână de ajutor.
Ajunși în sfârșit la clinică, a fost examinat la prima vedere. Mi s-a spus că piciorul stâng are ori fractură ori e zdrobit (și era posibil să trebuiască să fie amputat, dar eu speram că NU), avea mandibula stângă umflată (din cauza fracturii de mandibulă) și făcuse o septicemie din cauza plăgii vechi, care era cu puroi și viermi. Medicul veterinar i-a administrat perfuzie, antibiotic, bandaj și a rămas atunci la ei sub observație.

Sursa foto: arhiva personală
Sursa foto: arhiva personală

A doua zi când am mers să-l văd, am aflat că din păcate lăbuţa stângă nu mai putea fi salvată și va trebui să fie amputată. Lucky, îndura cumplite dureri deoarece se văieta și parcă spunea „au” și „of” exact ca un om. Mi se rupea sufletul auzindu-l. 😭. Așa era înainte de operație.

Sursa foto: arhiva personală

LUCKY s-a reprins bine după prima operație de amputare, se ţinea ferm și umbla destul de bine pe cele 3 picioare. Cam așa arăta:

Sursa foto: arhiva personală

Aflasem ulterior după operația de restructurare de mandibulă, că mai era nevoie de încă o amputare a lăbuței deoarece apăruseră ceva complicații. Așa că LUCKY a mai trecut iar printr-o altă operație de amputare.

Sursa foto: arhiva personală

Pe 25.11.2019 luptătorul LUCKY a fost externat după fix o lună de spitalizare (28 de zile). Bietul de el, a trecut prin multe acolo, dar a luptat și a meritat! LUCKY a luptat ca să trăiască și chiar a reușit. 🙂 (Y) E fericit și nu e singur, are o familie mare și iubitoare! Așa arată el acum:

Sursa foto: arhiva personală

Partea nefericită era că după o lună de spitalizare, costurile s-au adunat și erau enorme și nu puteam să le fac față singură. Așa că am făcut apel la oamenii cu suflet să mă ajute cu donații pentru LUCKY. Am avut mare noroc că am găsit oameni de bună-credință care m-au ajutat și le mulțumesc din tot sufletul. Mai am puțin de plată și datoria va fi în curând achitată. Mulțumesc de asemenea personalului medical de la clinica Happy Pets, că au făcut tot posibilul să-i salveze viața motanului și mulțumesc doamnei cu suflet mare care l-a adoptat pe LUCKY și l-a integrat în familia iubitoare și mare de necuvântătoare. LUCKY nu e singur, acum e fericit și împlinit!

Ce am învățat eu din această experiență este că dacă poți ajuta pe cineva, fă-o în orice fel, nu contează în care, ceea ce contează este să acționezi imediat, să nu treci nepăsător și să nu fii insensibil la durerile și la suferințele oricărei ființe de pe acest pământ, fie aceasta chiar o pisică. Orice suflet are dreptul la viață. Viața este PRIORITARĂ!

Aceasta este povestea motanului LUCKY care a vrut cu adevărat să trăiască, care a luptat și chiar a reușit! 🙂

Dacă ar fi să încerc alte experiențe, mi-ar place să încerc ceva care să fie ales benevol, ceva care viața nu m-a pus încă la încecare. Așa că aș opta pentru niște experiențe de dezvoltare personală. Am tot auzit eu vorbindu-se despre ele și am zis de ce nu? Așa că voi merge chiar acum pe site-ul experimentează.ro să văd ce pot să-mi aleg de acolo. Urați-mi baftă!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020 – Proba nr. 2

About nicoletaliana

Mă numesc Nicoleta. Sunt o fire veselă , romantică și sociabilă. Sunt pasionată de muzică , filme , lectură , natură , de călătorii și îmi place tot ce este inovator. Ceea ce mă reprezintă este motto-ul : " Don't Worry , Be Happy ! "

Posted on martie/9/2020, in Creație and tagged , , , . Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Emoționantă povestea. Ești un suflet mare. Înțeleg pentru că în viața mea, a familiei mele, au fost multe animale abandonate care și-au găsit loc la noi. Ultimul cățel acum doarme cuminte sub birou. Am avut și pisică care ne-a adoptat la propriu, a trăit 19 ani alături de noi. Acum am un motan, fiul risipitor îi zic eu, care ne vizitează pentru mâncare, mângâiere și uneori o porție de somn la căldură.
    Este un dar și în același timp o mare povară să iubești animăluțele. Satisfacția este însă imensă.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da așa este Elvira. Sunt o iubitoare de animale. Tot anul trecut, prin Aprilie, înainte de al găsi pe LUCKY, am găsit aruncați într-un coș de gunoi 3 puiuți de pisicuță (aveau cred doar o zi sau două, aveau ochișorii închiși). I-am luat, i-am dus acasă, i-am hrănit cu pipeta, au luptat să trăiască, și azi sunt mari și frumoase (2 fete tigrate și un băiat negru). Pe LUCKY din păcate nu am putut să îl mai adopt 😦 dar sunt fericită că trăiește, e iubit și îngrijit și e acolo unde îi este locul.

      Apreciat de 1 persoană

  1. Pingback: Proba 2. Lecții de viață transformate în experiențe pozitive

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Natașa Alina Culea, scriitoare. Natasha Alina Culea, Writer, Author

Writer. Author - Scriitor. Romanciera. Autor roman contemporan. Carti, romane, recomandari

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

adropofinspiration

Pure passion!

La Gigel

La râma tăvălită

Sertarul cu povești

-Fashion, Beauty and lifestyle-

Ioana Dumitrăchescu

Creația este motorul acestui univers

Analogii - Antologii

blog generalist cu aspirații culturale și analitice

DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Impartasania cu nevrednicie(cu pacate opritoare)duce la demonizarea omului.

DOAR ORTODOX

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Limba română

Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.

Just reading my books

Doar citește!

Rândurile Evei

Nu ești niciodată singur dacă ai o carte lângă tine.

Psihoterapie

Alina Milea

Îndrăzneşte mai mult

Jurnal de gânduri, lecturi şi călătorii

Vicky's Recipes

A mixture of food, sweets, feelings and thoughts

O lacrimă de cerneală

Iubire, lifestyle, emoţii, tristeţe, fericire, nimicuri, destinaţii, cărţi, filme, muzică, reclame

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

vindec suflete

Sufletul reprezintă întreaga fiinţă, nu o parte lăuntrică ce supravieţuieşte morţii corpului.

Rânduri cu dichis

by Literatură pe tocuri

Bookcaffe

Citesc, pentru că viața mea nu îmi ajunge - Fernando Pessoa

ADN de Femeie

Blog cu filtru de femeie

miruna-si-poezie

amalgam de gânduri şi cuvinte

69

Pourquoi apprendre mourir? On y réussit tres bien la premier fois!

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Zâmbetul şi ajutorul unui prieten este ca un răsărit de soare după furtună!

Almeno Tu

racconti e riflessioni

deep philoSOPHIE

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Biblioteca lui Liviu

Fostul blog FanSF

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Câmpul alb, oile negre...

CATALOGUL TANGENŢELOR MELE CU LITERATURA (CV ONLINE)

În Înaltul Cerului

Candelabrele cerului atârnate de bolta universului.

Smart Shopping Online

Magazin online de imbracaminte pentru femei

Party Life

Official Website of #PartyLife with R-Yan. Find us on social media @ihostpartylife

razvanvanfirescu.wordpress.com/

Despre finețea relaxării

Natașa Alina Culea, scriitoare. Natasha Alina Culea, Writer, Author

Writer. Author - Scriitor. Romanciera. Autor roman contemporan. Carti, romane, recomandari

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

adropofinspiration

Pure passion!

La Gigel

La râma tăvălită

Sertarul cu povești

-Fashion, Beauty and lifestyle-

Ioana Dumitrăchescu

Creația este motorul acestui univers

Analogii - Antologii

blog generalist cu aspirații culturale și analitice

DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Impartasania cu nevrednicie(cu pacate opritoare)duce la demonizarea omului.

DOAR ORTODOX

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Limba română

Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.

Just reading my books

Doar citește!

Rândurile Evei

Nu ești niciodată singur dacă ai o carte lângă tine.

Psihoterapie

Alina Milea

Îndrăzneşte mai mult

Jurnal de gânduri, lecturi şi călătorii

Vicky's Recipes

A mixture of food, sweets, feelings and thoughts

O lacrimă de cerneală

Iubire, lifestyle, emoţii, tristeţe, fericire, nimicuri, destinaţii, cărţi, filme, muzică, reclame

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

vindec suflete

Sufletul reprezintă întreaga fiinţă, nu o parte lăuntrică ce supravieţuieşte morţii corpului.

Rânduri cu dichis

by Literatură pe tocuri

Bookcaffe

Citesc, pentru că viața mea nu îmi ajunge - Fernando Pessoa

ADN de Femeie

Blog cu filtru de femeie

miruna-si-poezie

amalgam de gânduri şi cuvinte

69

Pourquoi apprendre mourir? On y réussit tres bien la premier fois!

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Zâmbetul şi ajutorul unui prieten este ca un răsărit de soare după furtună!

Almeno Tu

racconti e riflessioni

deep philoSOPHIE

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Biblioteca lui Liviu

Fostul blog FanSF

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Câmpul alb, oile negre...

CATALOGUL TANGENŢELOR MELE CU LITERATURA (CV ONLINE)

În Înaltul Cerului

Candelabrele cerului atârnate de bolta universului.

Smart Shopping Online

Magazin online de imbracaminte pentru femei

Party Life

Official Website of #PartyLife with R-Yan. Find us on social media @ihostpartylife

razvanvanfirescu.wordpress.com/

Despre finețea relaxării

%d blogeri au apreciat: