Arhive blog

Ce citesc? MARAT de Natașa Alina Culea


MARAT, este prima carte pe care o citesc de la autoarea Natașa Alina Culea. Am tot văzut pe facebook și pe readerul blogului meu tot felul de recenzii despre cărțile Natașei și oarecum m-au făcut curioasă. Între timp, acum o lună, de când cu izolarea asta, pe pagina autoarei am văzut anunțul că avem gratuit în format pdf, romanul MARAT (pentru ca timpul petrecut acasă să treacă mai repede), dacă comentăm în postare. Așa am reușit să intru în posesia romanului Natașei și îi mulțumesc din suflet pentru acest cadou. :-* Cartea în format pdf m început să o citesc și vreau să vă spun că este minunată.

Am să vă redau mai jos niște fragmente din carte, care mie mi-au plăcut foarte mult, precum și să vă faceți o părere despre povestea în sine.

Ridic privirea şi îl văd pe Marat privindu-mă cu acei ochi întunecaţi, ca o noapte fără lună, scufundându-mă într-un ocean de nelinişte, care mă atrage în adâncuri magnetice.

Cântecul mă tulbură ca niciodată şi ceva îmi spune că de acum înainte, nimic nu va mai fi la fel. Apropierea de Marat îmi este de nesuportat, la fel şi gândul că peste câteva zile nu îl voi mai vedea, poate, niciodată. În sufletul meu încolţesc mugurii unui secret amar şi mut, cu care simt că va trebui să învăț să trăiesc. Marat îmi este delir. Îi simt inima bătând ca şi cum ar fi a mea. Îmi ridic iar privirea şi ochii lui mă strivesc, aruncându-mă într-o neputinţă fără margini. Nu e real, încerc să-mi spun zadarnic, nimeni nu poate fi atât de angelic; atâta frumuseţe poate fi doar opera unui demon viclean. Ce se întâmplă cu mine?

Aş vrea să plec, aş vrea şi să rămân, sunt propria mea prizonieră şi prizoniera de bunăvoie a lui Marat. Dacă mă îndrăgostesc de Marat, înseamnă că nu îl iubesc pe Denis? Oare poţi iubi doi bărbaţi în acelaşi timp? Apropierea de Marat este complet diferită față de interacţiunea mea cu Denis; încă de la început, Denis mi-a inspirat linişte şi siguranţă, pe când Marat e pentru mine sfârşitul liniştii; pentru prima dată arde în mine văpaia pasiunii, transformându-mi în cenuşă trecutul senin.

Marat nu spune nimic. Câteva clipe rămânem uitându-ne unul la altul şi, până să am vreo reacţie de orice fel, el dispare grăbit pe holul hotelului. Rămân nedumerită în urma lui, cu florile lipite la piept, îmbrăţişând parfumul lor delicat şi în minte îmi revine cântecul celor un milion de trandafiri.

Marat mă aşteaptă în faţa hotelului, fumând o ţigară, rezemat cu umărul de clădire. Când mă vede, chipul lui se relaxează într-un zâmbet, ca şi cum o mare povară i-ar fi căzut de pe umeri. Pe haina lui neagră de stofă se aşternuseră câţiva fulgi de nea, pe care îi alung cu mâna, neştiind ce să-i spun. Aş fi vrut să mă ia de mână, ca în seara precedentă şi să fugim în lume, de trecut şi de consecinţele acestuia. Viaţa îmi făcuse cel mai frumos dar, clipele cu Marat, deşi numărate, sunt tot ceea ce mi-am dorit vreodată.

Marat mă aşteaptă în faţa hotelului, fumând o ţigară, rezemat cu umărul de clădire. Când mă vede, chipul lui se relaxează într-un zâmbet, ca şi cum o mare povară i-ar fi căzut de pe umeri. Pe haina lui neagră de stofă se aşternuseră câţiva fulgi de nea, pe care îi alung cu mâna, neştiind ce să-i spun. Aş fi vrut să mă ia de mână, ca în seara precedentă şi să fugim în lume, de trecut şi de consecinţele acestuia. Viaţa îmi făcuse cel mai frumos dar, clipele cu Marat, deşi numărate, sunt tot ceea ce mi-am dorit vreodată.

Mă uit absentă pe hublou, ascultând muzică, şi având în vedere miracolul ultimelor zile, nu mă mir deloc auzind cântecul iubirii și-al trandafirilor sălbatici „Million alyh roz”. Lacrimile mele nu mai pot fi închise în ochi. Îmi lipesc trandafirul de buze, căutând în ei parfumul lui Marat. Unde mă duc, către ce casă care nu mai este acasă? Către care bărbat, care nu mai este bărbatul pe care îl doresc? La ce îmi va folosi sentimentul că am făcut ceea ce trebuie? Iar dacă am făcut ceea ce trebuie, de ce sunt atât de nefericită? De ce îmi simt sufletul un mormânt gol, acoperit de trandafiri? Ce-am făcut cu ceea ce mi se oferise? Ce fac eu cu viața mea?

Întunericul ia chipul iubit al lui Marat şi ochii lui îmi vorbesc despre ce ar fi putut fi, dacă n-aş fi plecat din Beijing. Fiecare decizie are urmările ei, iar eu va trebui să învăţ să trăiesc cu jumătate de suflet, pentru că cealaltă jumătate rămăsese cu el, închisă într-o poveste cum nu a mai fost, o poveste cu un bărbat și o femeie care se iubesc, dar nu pot fi împreună, o poveste îngropată în trandafiri.

Iubirea fără linişte sufletească, nu durează, se autodistruge. Iubirea vine când trebuie, nu întârzie niciodată şi nici nu o poţi grăbi. Nu există cale spre fericire, fericirea este calea.

DESPRE AUTOARE

Natașa Alina Culea, scriitoare cu origini ucrainiene și poloneze, s-a născut în 1980, la Tulcea, cosmopolitul oraș-port de pe malurile Dunării. I-a plăcut să scrie încă din școală, remarcându-se prin premii pentru poezie sau olimpiade de Limba și literatura română. Din 2014 a început să publice romane plăsmuite cu o originalitate remarcabilă, surprinzător de diferite între ele, vândute în mii de exemplare în România și Moldova. Până acum au văzut lumina tiparului:

„Natasa, barbatii si psihanalistul”
„Marat”
„Lupii trecutului”
„Nopti la Monaco”
„Visele nu dorm niciodată”
„Arlechinul”

În lucru: romanul „Rusalka”

Sursă foto: Pagina Facebook

Îți mulțumesc din suflet Natașa pentru romanul MARAT, în format pdf. ❤ O să revin cu părerea mea despre carte, după ce o termin de citit.

La momentul actual, am ajuns la jumătatea romanului, iar întrebarea mea este: Oare îl va mai reântâlni Alina vreodată pe Marat sau nu? Poate da…, poate nu…, poate într-o altă viață…, cine știe? Rămâne de văzut la finalul romanului. Eu tot ce sper este să fie cu Happy End! 😉

TITLU: Marat

AUTOR: Natașa Alina Culea

EDITURA: Hebe

GEN: Beletristică, Romance

PAGINI: 322

AN APARIȚIE: 2019

Ce spun cititorii despre roman

O poveste intensă, emoții arzătoare, o iubire predestinată, regrete și durere, trăiri și vise. Un roman de o rară sensibilitate, ca un poem dedicat credinței într-o iubire unică, prețioasă cât un milion de trandafiri. – DelicateseLiterare                

Cine este Marat? Un bărbat greu de găsit, greu de lăsat, imposibil de uitat și de înlocuit. Cartea este un bilet de călătorie. O călătorie fascinantă, surprinzătoare, unică. Te va transforma în totalitate și pentru totdeauna! – BookCaffe 

Deși romanele de dragoste tind să fie previzibile,  Marat nu se înscrie în acest tipar. Nu poți lăsa cartea din mână pentru că nu reușești să îți dai seama ce se va întâmpla când vei întoarce pagina. O poveste ce te cucerește prin profunzimea trăirilor interioare, prin sensibilitatea scriituri, prin… iubirea fără margini ce o reflectă! – BookNation & Diana Elena Neață

Pentru cei care vor cartea MARAT în biblioteca personală, o puteți cumpăra de pe Libris.

Dacă o cumpărați, cu siguranță o să aveți o delectare plăcută în această vreme de izolare. 😉 Lectură plăcută alături de MARAT! 😉

Din octombrie până în martie de Carmen Stoian


Bună dragilor. Ce mai faceți? Toate bine? Azi e despre cărți și despre lectură. Am să vă prezint cartea Din octombrie până în martie de Carmen Stoian, a cărei lansare a avut loc nu demult, pe 17 noiembrie 2018.

Titlu: Din octombrie până în martie

Autor: Carmen Stoian

Editura: Berg

Pagini: 295

An apariție: 2018

PREZENTAREA CĂRȚII

În viața lui liniștită părea că o dragoste zbuciumată nu și-ar avea locul niciodată, însă s-a înșelat. Relația atipică a lui Cristian și a Anei nu cunoaște limite și nu se încadrează câtuși de puțin în sfera normalității. Ea se naște în spațiul atemporal al îngerilor și pătrunde în realitate prin inimile celor doi, îi face pe protagoniști să trăiasca pe tărâmuri atinse numai de sufletele celor plecați spre Ceruri. Lumânările albe sunt străjerii muți ai iubirii lor veșnice și ai trecerii de la realitate la vis. Când un tragic incident aduce la suprafață lucruri nebănuite, patru suflete sunt zdruncinate și puse în fața adevărului care a fost ascuns atât de mult timp…

Despre lansarea cărții am aflat pe facebook de la însăși autoarea ei. Dacă vreți să vedeți imagini de la eveniment, dați click aici: Lansare carte

De Crăciun, mi-am făcut un cadou, comandându-mi și eu cartea, deoarece am văzut în descriere că are o tematică care mă interesează. Am fost tare bucuroasă că mi-am adăugat-o în bibliotecă și momentan m-am apucat să o răsfoiesc și să citesc câte ceva din ea.

Citate din carte :

Sunt un bărbat frumos. Sunt! 1,75, brunet și, deși merg mult pe jos, pantofii mei arată impecabil întotdeauna. Nu am ceasuri scumpe, dar prețuiesc timpul, iar punctualitatea mă caracterizează.

******************************

Deși o cunoscusem ieri pe Irina, de-abia așteptam să o revăd. Deja aveam ceva în comun, și anume, preferința de a zăbovi prin zona Piața Romană. Irina îți intra la suflet și, ca iedera, se cățăra în gândurile tale, se prindea atât de bine încât nu-ți mai dădea pace! Avea 25 ani, părul mediu, roșcat și buze senzuale.

******************************

Am auzit foșnetul frunzelor – sunetul cerceilor ei atunci când se mișca. Din spate, Ana venea spre mine:

— Te-am urmărit, prostuțule! Te miri ca un copil. Zici că este pentru prima dată când visezi.

— Ana! Nu credeam că o să te mai întâlnesc. Am atâtea să-ți spun, dar înainte de toate, unde suntem?

— Suntem în visul meu de vară, mi-a răspuns.

— Dar prima dată când ne-am cunoscut nu eram tot în vis?

— Ba da, dar atunci am fost adusă în visul tău. Vino, mă îndeamnă, haide să îți arăt ceva!

În timp ce o urmam, ea se întoarse cu fața spre mine, înaintând cu spatele. Erau gesturi de dor, de drag, de nerăbdare. O priveam cu atenție. Era atât de fericită. În ochii ei verzi se reflecta inima naturii și se strecurau fărâme de câmpuri aurii. Tenul alb părea pătat de pistruii nărăvași, mobili, care-și schimbau locul între ei, ca și cum cândva existaseră, dar acum nu-și mai găseau locul. Părul roșu îi cădea pe față, acoperindu-i-o. L-am atins cu ambele mâini, i l-am strâns la spate și am sărutat-o.

Dacă v-am făcut curioși și vă doriți această carte, o puteți achiziționa de la editura Berg: Din octombrie până în martie – Carmen Stoian, de pe Libris, de la Cărturești și de pe Amazon, dacă sunteți în afara României.

Acestea fiind spuse, vă doresc spor la citit! 😉

SOPHIE, robotul cu suflet de Irina Dumitru


Bună dragilor! Azi vă voi vorbi despre o carte pentru copii, la care lansarea a avut loc pe data de 12 iulie. Este vorba despre SOPHIE, robotul cu suflet, scrisă de Irina Dumitru. Pentru început am să vă fac descrierea cărții.

Titlu: Sophie, robotul cu suflet

Autor: Irina Dumitru

Editura: Studis

Pagini: 209

PREZENTAREA CĂRȚII

Nu întotdeauna cei din jur sunt ceea ce par.

Ce-ar fi dacă prietena ta cea mai bună ar fi un robot? Ai ruga-o să-ți facă temele?

Ai începe aventura în care Sophie, robotul construit de doctorul Erick Swartz, în laboratorul secret din Insula Fără Nume, află că a fost construită pentru a distruge lumea? Alături de prieteni, niciun dușman nu este greu de biruit!

Aventuri, distracție, emoții – pe toate le găsim în Sophie, robotul cu suflet.

O carte scrisă pentru copii, dar care îi face și pe adulți să o citească pe nerăsuflate.

Cum și unde am întâlnit-o pe autoarea Irina Dumitru?

Pe autoarea Irina Dumitru am întâlnit-o pe social network (în lumea virtuală) prin intermediul Evei pe care am cunoscut-o aici pe wordpress, care acum a preschimbat blogul în site-ul Rândurile Evei.

Pe facebook Eva a postat un anunț despre o lansare de carte, care avea loc pe data de 12 iulie, această lansare reprezentând debutul ca autor al Irinei Dumitru. Cartea cu care se lansa Irina, este chiar cartea pe care o prezint azi în acest articol. Curioasă fiind, am dat un click și am intrat pe blogul Irinei, Irina Dumitru. Aici am găsit 4 capitole din Sophie, robotul cu suflet și am început să le citesc. Imediat mi-au atras atenția, deoarece aveau un subiect care mie îmi place mult. După ce le-am citit, simțeam că vreau continuarea… doar că nu aveam de unde să o mai citesc. Pe blogul Irinei, am văzut că mai sunt 2 proiecte în lucru. Tot din curiozitate, am dat click pe fiecare dintre ele și am început să citesc capitolele respective din: Geniul și Ceața albastră. Bine-nțeles că și aceste două viitoare cărți mi-au captat atenția, mai ales Ceața albastră, deoarece are genul meu preferat: SF-ul. Văzând că eu și Irina avem aceleași gusturi și preferințe, am căutat-o pe pagina de facebook Irina Dumitru, pagină la care i-am dat follow, iar mai apoi am intrat pe profilul personal și i-am trimis cerere de prietenie. Așa am ajuns prietene și sunt foarte fericită că face parte din viața mea, chiar dacă nu am întâlnit-o încă personal ci doar virtual.

Dacă doriți să aflați mai multe despre proiectele ei, puteți accesa blogul, iar dacă doriți să aveți informații despre ce părere au micuții cititori despre carte, puteți intra pe pagina de facebook Irina Dumitru unde veți găsi o multitudine de recenzii trimise autoarei de către aceștia, dar și pe youtube să vedeți lansarea de carte. După lansare, cartea a apărut pe libris, și dacă o doriți pentru copilul dumneavoastră sau de ce nu, chiar pentru dumneavoastră, o puteți cumpăra de aici: Sophie, robotul cu suflet.

De sărbători am vrut să-i fac un cadou surpriză fetei mele, așa că am făcut comandă la carte. Cartea a ajuns la destinație și fata mea este fericită și mulțumită că o are prietenă, pe Sophie. 😉

În încheiere vreau să-i mulțumesc Irinei pentru minunata carte pe care a scris-o și pentru că a făcut mulți, mulți copii fericiți care se bucură de lectură și care și-au făcut o nouă pritenă, pe Sophie. 🙂

CARTEA IUBIND-O PE EA: Regăsește-te pe tine și regăsește iubirea! 


Iubind-o pe Ea de Alexandru Chermeleu O CARTE CARE NU AR TREBUI SĂ LIPSEASCĂ DIN BIBLIOTECĂ ȘI NICI DIN VIATA TA… O BIBLIE A IUBIRII CARE ESTE ÎNTOTDEAUNA ALĂTURI DE INIMA TA… Regăsește-te pe tine și regăsește iubirea…
Deci, ce mai aștepți ? Mai stai încă pe gânduri ? Dă click, intră pe blog și citește. Aici vei afla cum să intri in posesia cărții, iar pe blog vei găsi multe răspunsuri la întrebările și la grijile care te frământă și cu care inevitabil te confrunți în cuplu.

Alexandru Chermeleu

Ediția Revizuită va fi disponibilă incepand cu 12 Ianuarie, 2016! 

1000 de oameni au comandat cartea in 36 de ore de la lansarea online a acesteia. Peste 1500 de carti vândute. Un număr care a întrecut orice așteptare. Un număr care imi demonstrează ca munca mea nu a fost în zadar. Un număr care imi arată că oamenii au fost, sunt și vor fi întotdeauna înfometați după sacru și iubire.

image

Am așteptat această carte cu sufletul la gură. Acum a fost lansata. Mai putin si va ajunge in brațele si sufletele voastre. În biblioteca minții si a inimii.

O carte in care toți ne regăsim. O carte in care rândurile așternute vin in completarea experiențelor noastre si a poveștilor noastre de viața si de iubire.

imageUPDATE: STOC EPUIZAT! Cartea este acum disponibilă numai pentru precomandă. Precomenzile vor fi procesate începând cu data de 12 Ianuarie! Al treilea si ultimul tiraj…

Vezi articolul original 203 cuvinte mai mult

Trilogia ” Jocurile Foamei ” de Suzanne Collins


Trilogia ” Jocurile Foamei ” ( în format paperback )  conține 3 volume :

 Jocurile Foamei ( vol. 1 )

 Jocurile Foamei –  Sfidarea ( vol. 2 )

 Jocurile Foamei –  Revolta ( vol. 3 )   

este oferit de editura  NEMIRA   și are reducere de 50%    

click aici :  Trilogia ” Jocurile Foamei” ( paperback) – Suzanne Collins       

Titlu : Jocurile Foamei ( vol.1 )   Autor : Suzanne Collins   Editura : Nemira   Pagini : 312

Ai putea supraviețui în sălbăticie, de unul singur, când toți cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineața următoare?

Într-un viitor postapocaliptic, peste numele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se intinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros numit Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenti sunt răpiți de lângă familiile lor și aruncați în lupta pe viata și pe moarte, televizata în direct și urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce faimos, bogat și… viu. Cine va câștiga cursa nebună pentru supraviețuire?

” Pur și simplu am citit fără să mă pot opri! … O lectura înrobitoare ” – Stephen King 

Jocurile Foamei ( vol.1 ) – Suzanne Collins

0_2222

Titlu : Jocurile Foamei – Sfidarea ( vol. 2 )   Autor : Suzanne Collins   Editura : Nemira   Pagini : 192

Katniss si Peeta, au câștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oara în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniți in Districtul 12, după toate încercările înfruntate, și convinși că au câștigat o viață decentă și sigură pentru ei și familiile lor, speră că va urma o lungă perioadă de pace. În timp ce Katniss și Peeta, parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar anumite zvonuri despre o revoltă între locuitorii districtelor. Bine-nțeles că în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei revolte. Dacă nu vor reuși să convingă națiunea Panemului că ei sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, atunci consecințele ar putea fi deosebit de dezastruoase…

0_2223

Jocurile Foamei : Sfidarea ( vol. 2 ) – Suzanne Collins

Titlu : Jocurile Foamei – Revolta ( vol. 3 )   Autor : Suzanne Collins   Editura : Nemira   Pagini : 192

Katniss a supraviețuit calvarului Jubileului Pacificării și împreună cu familia ei și Gale, este la adăpost in Districtul 13. Dar în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar președintele Snow îi pregătește o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devină simbol al revoluției. Pe masură ce evenimentele se desfășoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă, decât liderul celor asupriți. Consecințele devin de negândit pe masură ce numărul victimelor crește, iar Katniss trebuie să găsească o soluție ce pare din ce în ce mai imposibilă…

” Revolta, încheierea perfectă a seriei extraordinare începute cu Jocurile Foamei și continuate cu Sfidarea, va avea peste ani același ecou pe care l-au avut: Împăratul muștelor de William Golding si Apocalipsa lui Stephen King.”
School Library Journal

0_2224

Jocurile Foamei : Revolta ( vol.3 ) – Suzanne Collins   

Sursa Youtube : Video –  The Hunger Games – Mockingjay Part 2 – Trailer  În cinema 19 Noiembrie

Omul Din Nord

- Am sa cred, ca aici pe-acest blogg, voi aseza si voi impartasi mereu ceea ce ar putea inspira minti si inimi, din totul meu acceptat sau nu de-acum in colo .

Un tè con la Palma

La donna è come una bustina di tè, non si può dire quanto è forte fino a che non la si mette nell'acqua bollente.

Galaxia 42

Povestiri science-fiction și fantasy

Alexandru Chermeleu

Îți mulțumesc că ai Votat! Blogul nr. 2 Național în Categoria Bloguri Personale

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

adropofinspiration

Pure passion!

Dimensiunea unei zile

Cu Pietre de hotar sau fără

La Gigel

La râma tăvălită

Sertarul cu povești

-Fashion, Beauty and lifestyle-

Ioana Dumitrăchescu

Creația este motorul acestui univers

Analogii - Antologii

blog generalist cu aspirații culturale și analitice

DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Impartasania cu nevrednicie(cu pacate opritoare)duce la demonizarea omului.

DOAR ORTODOX

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Limba română

Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.

Psihoterapie

Alina Milea

Îndrăzneşte mai mult

Jurnal de gânduri, lecturi şi călătorii

Vicky's Recipes

A mixture of food, sweets, feelings and thoughts

O lacrimă de cerneală

Iubire, lifestyle, emoţii, tristeţe, fericire, nimicuri, destinaţii, cărţi, filme, muzică, reclame

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

vindec suflete

Sufletul reprezintă întreaga fiinţă, nu o parte lăuntrică ce supravieţuieşte morţii corpului.

Rânduri cu dichis

by Literatură pe tocuri

Bookcaffe

Citesc, pentru că viața mea nu îmi ajunge - Fernando Pessoa

ADN de Femeie

Blog cu filtru de femeie

miruna-si-poezie

amalgam de gânduri şi cuvinte

69

"Le donne sono fatte per essere amate, non per essere comprese". (Oscar Wilde)

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Zâmbetul şi ajutorul unui prieten este ca un răsărit de soare după furtună!

Almeno Tu

racconti e riflessioni

deep philoSOPHIE

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Biblioteca lui Liviu

Fostul blog FanSF

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Omul Din Nord

- Am sa cred, ca aici pe-acest blogg, voi aseza si voi impartasi mereu ceea ce ar putea inspira minti si inimi, din totul meu acceptat sau nu de-acum in colo .

Un tè con la Palma

La donna è come una bustina di tè, non si può dire quanto è forte fino a che non la si mette nell'acqua bollente.

Galaxia 42

Povestiri science-fiction și fantasy

Alexandru Chermeleu

Îți mulțumesc că ai Votat! Blogul nr. 2 Național în Categoria Bloguri Personale

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

adropofinspiration

Pure passion!

Dimensiunea unei zile

Cu Pietre de hotar sau fără

La Gigel

La râma tăvălită

Sertarul cu povești

-Fashion, Beauty and lifestyle-

Ioana Dumitrăchescu

Creația este motorul acestui univers

Analogii - Antologii

blog generalist cu aspirații culturale și analitice

DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Impartasania cu nevrednicie(cu pacate opritoare)duce la demonizarea omului.

DOAR ORTODOX

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Limba română

Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.

Psihoterapie

Alina Milea

Îndrăzneşte mai mult

Jurnal de gânduri, lecturi şi călătorii

Vicky's Recipes

A mixture of food, sweets, feelings and thoughts

O lacrimă de cerneală

Iubire, lifestyle, emoţii, tristeţe, fericire, nimicuri, destinaţii, cărţi, filme, muzică, reclame

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

vindec suflete

Sufletul reprezintă întreaga fiinţă, nu o parte lăuntrică ce supravieţuieşte morţii corpului.

Rânduri cu dichis

by Literatură pe tocuri

Bookcaffe

Citesc, pentru că viața mea nu îmi ajunge - Fernando Pessoa

ADN de Femeie

Blog cu filtru de femeie

miruna-si-poezie

amalgam de gânduri şi cuvinte

69

"Le donne sono fatte per essere amate, non per essere comprese". (Oscar Wilde)

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Zâmbetul şi ajutorul unui prieten este ca un răsărit de soare după furtună!

Almeno Tu

racconti e riflessioni

deep philoSOPHIE

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Biblioteca lui Liviu

Fostul blog FanSF

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur