Arhive blog

Farmec cultivat… din farmecul mamei mele


De când o știu pe mama, știu că este o femeie căreia îi place să se îngrijească. Niciodată nu a fost adepta fardurilor puse în exces pe față. Ea întotdeauna și-a aplicat puțin rimel pe gene și ruj, în rest nimic altceva. Copil fiind, îmi aduc aminte că își curăța fața cu o soluție demachiantă Lara sau cu un lapte demachiant Doina și își îngrijea pielea corpului tot cu crema Doina, bogată în vitaminele A și F, acestea fiind niște produse românești de la Farmec. Încă de pe atunci, aceasta a fost prima mea întâlnire cu produsele de la Farmec, care au început să îmi inspire frumusețe și încredere.

collage După ce am mai crescut și am devenit adolescentă, am început și eu să le folosesc știind că este o marcă de încredere.

Pe timpul cât am fost însărcinată, am folosit cu încredere laptele Doina Clasic nutritiv și vitaminizant, bogat în vitamina A și F, care mi-a hidratat și îngrijit foarte bine pielea, mai ales pe burtă, unde după cum știți pielea se întinde foarte mult pe măsură ce trec lunile și sarcina evoluează. Acesta m-a ajutat și nu am rămas cu vergeturi din acelea groase și urâte, cum se întâmplă mutor femei să rămână după naștere. Această cremă mi-a protejat pielea pe burtă și nu am dezvoltat, decât doar câteva foarte subtile și fine vregeturi care nu sunt așa vizibile și mă bucură acest lucru că am fost inspirată și am folosit-o pe tot parcursul sarcinii, bineînțeles și după. O folosesc și în ziua de azi ca și cremă de corp, nu renunț la ea, indiferent dacă apar pe piață tot felul de alte creme. Eu mă simt confortabil, îngrijită, fericită și hidratată cu acest vechi produs românesc, care a apărut acum 40 de ani.

Zilele acestea, navigând pe net, am intrat de curiozitate pe site-ul de la Farmec, să văd ce noutăți au mai apărut. Acolo am găsit o nouă gamă de îngrijire Farmecnoua-gama-farmec2-full

În ultimul timp, părul meu a început să fie destul de deteriorat, e uscat și cam casant, mi se rupe ușor și se despică la vârfuri, așa că am optat pentru unul dintre șampoanele noi, Șamponul Activ+ cu Ulei De Argan și Keratină.

555-farmec-sampon-activ-400-2Uleiul de Argan din compoziția acestui șampon are multe calități nutritive și este benefic pentru păr, deoarece îl hidratează și împiedică ruperea și despicarea firelor de păr, redându-i elasticitatea și strălucirea, iar Keratina îi redă rezistența și fermitatea, astfel încât aceasta împiedică căderea lui.

L-am comandat deoarece are un raport corect calitate-preț și abia aștept să îl primesc și să îl încerc. Cu siguranță că voi fi foarte mulțumită de el, deoarece am încredere în produsele de la Farmec.

Am mai găsit tot în noua gamă de îngrijire Farmec câteva produse pe bază de bambus.

super_blog_martie_bambus-mic

Aici, ce mi-a atras atenția a fost Crema Îngrijire Călcâie Bambus. Recunosc, nu prea am dat așa mare importanță îngrijirii călcâielor mele, de aceea am zis: „De ce nu? Hai să încerc această nouă cremă, deoarece cred că și călcâiele mele ar cam avea nevoie de așa ceva.”

546-farmec-crema-calcaie-100-2Crema aceasta a fost creată special pentru a veni în îngrijirea călcâielor, pentru a ameliora crăpăturile acestora și pentru a elimina pielea cornoasă și îngroșată de pe ele și de pe tălpi, redându-le aspectul fin, moale și îngrijit.

Din noua gama de îngrijire Farmec, eu aceste două produse le-am ales și sunt sigură că voi fi foarte mulțumită de ele după ce voi începe să le folosesc.

Dacă te-am făcut curioasă citind acest articol, și dacă crezi că vrei să te răsfeți la rândul tău și tu cu aceste produse pline de Farmec, nu îți rămâne altceva de făcut decât să intri pe site și să vezi cam ce ți s-ar potrivi. Tu ce îți alegi? 😉

Acest articol a fost scris pentru  Spring SuperBlog 2017 – Proba nr. 3 

 

Să fim frumoase și protejate pe timp de iarnă


Mâini aspre, ten iritat, buze crăpate… îți sună cunoscut? Scapă de toate acestea cu metode speciale de îngrijire și cu produse cu formule adaptate pentru zilele friguroase.

In anotimpul friguros, părul și pielea au nevoie de deprotecție cu formule cât mai emoliente și cu texturi bogate care să îngrijească în profunzime și pe o perioadă mai lungă de timp. Printre cele mai recomandate produse se află uleiurile și unturile naturale.

Cum să faci să ai niște mâini catifelate?

  • Alege o cremă emolientă, intens hrănitoare și protectoare și aplic-o de mai multe ori pe zi. Dacă mâinile sunt foarte aspre și crăpate, folosește mai multe zile la rând unt de shea. Aplică-l în strat uniform și lasă-l să intre în piele. Produse foarte bune pentru ten, corp și mâini sunt:

Untul de Shea Nerafinat Organic de la SABIO  – este folosit în mod tradițional pentru estomparea ridurilor fine dar și pentru tratarea diferitor afecțiuni ale pielii: eczeme, răni, iritații, psoriazis sau arsuri. 

  • unt-de-shea-nerafinat-organic_355_1 Antirid: ajută la eliminarea ridurilor fine și la ameliorarea ridurilor de expresie. Conține mari cantități de vitamina A si E, care conferă proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene deosebite. Stimulează circulația sanguină la nivelul tegumentelor și favorizează sinteza colagenului responsabil  de aspectul și textura pielii sănătoase.
  • Hidratant: hidratează eficient pielea și îi redă elasticitatea, catifelează, revitalizează și ajută pielea să iși mențină un aspect tonic.
  • Antiinflamator: acizii grași esențiali au un rol cheie în ameliorarea unor afecțiuni precum: urticarii, erupții cutanate, dermatite, eczeme, psoriazis, răni sau ințepături de insecte.
  • Antioxidant: esterii din acidul cinamic și vitaminele A si E fac din untul de Shea un protector eficient împotriva razelor ultraviolete,  dar și a radicalilor liberi.

Cremă de mâini cu Unt de Shea de la Bottega Verde – este folosită în tratamentul super-nutritiv indicat pentru a înmuia și a proteja în mod eficient pielea uscată și crăpată a mâinilor. Formulat cu unt și ulei de Shea, cu o excelentă activitate protectivă, elasticizantă și nutritivă, ajută la protejarea mâinilor de agresiunile climatice și de spălările frecvente, menținandu-le moi și hidratate. unt-de-shea-crema-de-maini-cu-unt-de-shea-1207120-120712-208

  • Caracteristici: crema de mâini e îmbunătățită cu unt de Shea organic (3%), unt de Shea nesaponificabil și ulei de Shea.
  • Utilizare: pentru toate tipurile de piele, în special pentru cea foarte uscată.
  • Acțiune: hrănitoare și de protecție.
  • Aroma: parfum cu bază dulce florală și fructată, îmbogățit cu note de Seringa și accente ușoare de nucă de cocos și vanilie.

 

 

Cum să faci să ai mereu buze frumoase și catifelate , nu uscate și crăpate?

  • Buzele sunt primele care au de suferit pe timp de iarnă, dar sănătatea și aspectul lor depinde de îngrijirea pe care o alegi. Pe timp de iarnă, balsamul trebuie să fie nelipsit. Aplică-l cât de des poți, chiar și acasă. Este foarte important să ai un balsam de buze care să protejeze și să hrănească în profunzime.

Balsam de buze cu ulei de migdale dulci – are grijă de buzele tale datorită uleiului de migdale dulci, cu proprietăți emoliente și nutritive. Textura moale lasă o senzație foarte plăcută după aplicare, înmoaie pielea și o lasă plăcut catifelată.
migdale-balsam-de-buze-cu-ulei-de-migdale-dulci-emolient-1470660-147066-1076                                                                                                       Dacă vă interesează o gamă mai largă de balsamuri de buze faceti click aici : Balsam de buze

Cum să faci să ai un păr hidratat și sănătos?

Îngrijirea părului trebuie să înceapă încă de la baie. Alege o gamă de îngrijire cu ingrediente intens hidratante și folosește săptămânal o mască protectoare, care să înmoaie firul de păr și să îngrijească vârfurile. Evită apa fierbinte, deoarece aceasta usucă și mai mult părul. Înainte de uscare aplică aplică un ulei sau un serum hrănitor, care să dea luciu și care să îngrijească un timp îndelungat. Pentru a vedea produsele și pentru a avea mai multe informații dați un click aici: Îngrijire păr

Vă prezint aici două tipuri de mască pentru păr:

Argan Plus de la Farmec – cu o formulă de îngrijire în profunzime pentru un păr mătăsos și strălucitor, masca înglobează beneficiile uleiului de argan, ale uleiului de măsline și ale vitaminelor A, E si B5. Acțiunea lor combinată crește gradul de hidratare și previne pierderea apei din firul de păr. Efectele asupra părului vor fi de revitalizare, rehidratare și de creștere a elasticității. farmec-argan-plus-masca-150ml

 

 

 

 

 

 

 

Dercos Mască Nutrireparator de la Vichy – este produs de îngrijire care hrănește intens și repară fibra capilară. Indicată pentru femeile cu părul uscat și deteriorat, casant, supus diverșilor factori exteriori, utilizarea foehn-ului cu aer cald, aplicarea unor tratamente capilare, și care își doresc hrănire intensă și repararea fibrei capilare, îngrijire de excepție pentru părul uscat și foarte uscat. Folosirea măștii transformă părul și îl face să strălucească de sănătate, oferind în același timp o veritabilă experiență senzorială. vichy-dercos-masca-nutrireparator

 

Măștile din ingrediente naturale sunt foarte indicate pentru îngrijirea părului în timpul iernii, iar printre cele mai bune combinații sunt: banană și miere, ou și ulei de ricin sau iaurt și ou.

 

 

 

Cum să ai un ten frumos, hidratat și nu uscat sau iritat în timpul iernii?

Ca să nu se întâmple toate acestea, schimbă crema hidratantă cu una nutritivă, cu textură bogată și proprietăți protectoare. Mai jos vă prezint două creme din gama Bielenda :

Crema nutritivă Light Zi / Noapte               

crema-nutritiva-light-zi-noapte-50-ml_355_1

 

 

 

 

 

 

 

Crema ultra – hidratantă și nutritivă Zi / Noapte

crema-ultra-hidratanta-si-nutritiva-zi-noapte-50-ml_355_1

Cremă Nutritivă Compensatoare Avene – un produs de îngrijire cu formula bogată în elemente nutritive și protectoare, pentru revitalizarea unei epiderme uscate. Combină ingredienți antioxidanți, anti-radicali liberi (vit.C E) cu un procent mare de apă termală Avene (60%) și cu lipide pentru refacerea filmului hidrolipidic protector.
Avene Crema Nutritivă Compensatoare este indicată pentru tenul sensibil, uscat și foarte uscat. 

avene-crema-nutritiva-compensatoare-x-50ml

De asemenea, în zilele foarte reci, îți poți proteja tenul cu un ulei natural, de exemplu, ulei de macadamia, ulei de susan sau de argan. Alege un demachiant blând sau o loțiune micelară și sporește îngrijirea cu o cremă de noapte emolientă. Un fond de ten bun poate proteja pielea de frig și de acțiunea razelor solare, așa că nu renunța la acest produs nici iarna.

Toate acestea fiind spuse și enumerate, așa am arătat cum putem să fim frumoase și protejate pe timp de iarnă 🙂

 

 

Piele mai șic și cu farmec, folosind crema epilatoare de la Farmec


Bună tuturor. În acest articol am să vă vorbesc despre epilare. Știm cu toții că această metodă sau mai bine zis „ uzanță ” e folosită încă din vechile timpuri și e foarte utilizată în zilele de azi, „ uzanță ”pe care o folosesc nu numai femeile ci și bărbații. Această „ uzanță ” a epilării este statornicită printre oameni atât din punct de vedere al esteticii cât și al confortului ( al bunăstării și al igienei ).

Epilarea – reprezintă eliminarea deliberată a părului de pe anumite părți ale corpului ( nu am să mai specific care ar fi aceste părți, deoarece le știți fiecare dintre voi ).

Hai să vă prezint un scurt istoric despre epilare.

  • Epilarea – îndepărtarea părului de pe corp, a fost folosită în mai toate culturile din vechile timpuri, începând încă din era Neoliticului. Metodele de îndepărtare a părului utilizate, au variat în funcție de timpuri ( generații ) și de regiuni ( continente ), dar „ bărbieritul ” este cea mai comună și utilizată metodă;
  • Fiecare cultură a societății umane, a dezvoltat anumite norme sociale, referitoare la prezența sau la absența părului pe corp, norme care s-au schimbat de la un timp la altul. S-au aplicat diferite standarde pentru femei și bărbați. Spre exemplu: pentru femeile din mai multe societăți, expunerea în public a părului de pe corp ( altele decât podoaba capilară, gene și sprâncene ) este în general considerat a fi inestetic, jenant și neatractiv;
  • În societățile din Orientul Mijlociu, îndepărtarea părului de pe corpul femeilor este considerat ca fiind, la propriu, o bună igienă corporală, necesitate care era utilizată încă de multe secole încoace;
  • Cum populația feminină a devenit în timp majoritară, femeile secolului XX  au început să poarte rochii mai scurte, pantaloni scurți, costume de baie și astfel era expus părul de pe corp. Ca urmare, femeile au început să elimine părul nedorit care era vizibil inestetic ( axile, picioare sau alte părți );
  • Din punct de vedere religios – rasul în cap reprezintă anumite tradiții la buduști, creștini, musulmani, hinduși;
  • Din punct de vedere medical – îndepărtarea părului se face înainte de a se face anumite operații;
  • Epilarea poate fi temporară sau definitivă. Epilarea temporară se face prin: A. ras – ( manual sau electric ), B. – depilare: ( cu creme depilatoare, cu benzi depilatoare, cu ceară sau cu pudră ). Epilarea definitivă se face prin: A. – epilare electrică ( electroliză ), B. – epilare cu laser ( pulsații ale luminii laser care distrug foliculii ), C. – IPL ( Intense Pulsed Light – lumină intensă pulsată ), D. – LED ( Light Emitting Diode – o diodă cu joncțiune p-n );
  • Dezavantaje ale epilării prin ras, cu creme, benzi sau ceară: – provocă: inflamații ale pielii, arsuri minore, leziuni, cicatrici, păr crescut sub piele, umflături și folicul de păr infectat ( foliculita sau furuncul );
  • Dezavantaje ale epilării (cu laser, electroliza) îndepărtarea permanentă a părului duce la o scădere a capacității de regenerare a pielii ( foliculii conțin celule stem, care ajută la vindecare, cicatrizare ).

sursă – Wikipedia

Dacă doriți o epilare rapidă și eficientă, atunci v-aș ruga să vizitați produsele cremă din gama FarmecAici veți găsi 5 tipuri de creme depilatoare:

a) pentru piele normală – cu extract de orhidee ( are o acțiune calmantă și hidratantă asupra pielii );

b) pentru piele sensibilă – cu extract de vanilie ( are o acțiune hrănitoare, calmantă și cu un factor de protejare asupra pielii );

c) pentru adolescenți – cu extract de zmeură ( acționează în 3 minute – oferă o depilare blândă și eficientă, are o acțiune emoliantă și hidratantă asupra pielii );

d) cremă depilatoare rapidă – cu ulei de Argan ( acționează în 3 minute – oferă o depilare eficientă, are o acțiune emoliantă și hrănitoare asupra pielii, o catifelează );

e) cremă depilatoare pentru bărbați – cu extract de Boswellia Serrata ( depilare rapidă, are o acțiune antiseptică, antiiritantă și antiinflamatoare ).

Acum că vi le-am prezentat pe toate, nu vă rămâne altceva de făcut decât să comandați acea cremă care este potrivită pielii dumneavoastră, iar dacă vreți să vă surprindeți plăcut iubita / iubitul, atunci faceți-i un cadou 😉

Știm că după fiecare epilare, pielea se irită și are nevoie de îngrijire și de timp ca să se refacă. De aceea am să vă prezint mai jos câteva Reguli de Epilare:

  1. nu este indicat să te epilezi înainte de a ieși în oraș sau la piscină;
  2. aplică un ulei foarte hidratant ( potrivit pentru piele sensibilă sau pentru iritații ) care să se absoarbă rapid;
  3. dacă simți durere atunci când folosești epilatorul, masează înainte piciorul cu un cub de gheață sau folosește o mănușă cu gel care se răcește în congelator;
  4. epilatorul trebuie neaparat cuățat după fiecare utilizare;
  5. dacă te epilezi cu lama, nu o folosi niciodată pe pielea uscată; aplică mereu o spumă specială pentru epilare sau un gel duș.

Acestea fiind spuse, cam asta ar fi tot despre epilare. Am să închei aici, dar nu înainte de a vă spune și un truc pentru a preveni Creșterea firelor de păr sub piele:

Folosește un scrub înainte de fiecare epilare. Acest scrub poate fi:

– un produs din comerț,

– unul natural preparat acasă – dintr-un produs cu rol exfoliant ( zahăr, sare de mare, mălai, zaț de cafea ) și altul care să-i dea consistența unui gel ( ulei sau miere ).

Utilizarea scrubului: – umezește pielea cu apă caldă timp de câteva minute ( 3 min. ), pentru a deschide porii, apoi aplică scrubul și masează circular pe picioare pentru alte câteva minute ( 5-7 minute ).

sursă – revista

Acest articol a fost scris pentru proba nr.15 din concursul Spring SuperBlog 2016

 

Argan De Maroc


Moroccan Oil – în mod uzual este denumit Ulei de Argan. Este un ulei vegetal obţinut din seminţele de arbust de argan, care conţin o cantitate impresionantă de acizi graşi esenţiali şi are care au o valoare nutritivă deosebită. Dintre beneficiile uleiului de argan amintim: atât domeniul frumuseţii, cât şi cel al sănătăţii.

În domeniul sănătății – este folosit ca și antioxidant pentru a avea o bună imunitate și sănătate a organismului ( de asemenea poate preveni apariția diferitelor tipuri de cancer – datorită vitaminei E și a antioxidanților puternici ), în anumite afecțiuni cum ar fi: afecțiuni digestive ( crește concentrația de sucuri gastrice și de pepsină din stomac, și ajută la arderea grăsimilor, reduce colesterolul, întărește sistemul imunitar ), artrită, reumatism, vindecarea țesuturilor în urma unor răni ( are proprietăți antiinflamatoare ), disfuncții sexuale ( mărește libidoul ).

 În domeniul alimentației – e folosit ca dressing la salate crude și este adăugat și la dverse mâncăruri gătite pe bază de pește, cartofi, de asemenea se pune chiar și în supe sau în deserturi.

În domeniul cosmeticii – este cel mai des utilizat: în îngrijirea părului, a scalpului, a tenului, a corpului, a mâinilor.

Acest ulei este supranumit și „ Elixirul tinereții veșnice ”. Dintre proprietățile Uleiul de Argan amintim:

  • este un bun antiinflamator
  • are efect hidratant și energizant pentru piele și păr
  • protejază sistemul imunitar
  • contribuie la buna circulație sangvină
  • are performanțe pozitive asupra performanțelor sexualeă

În acest articol am să vă prezint utilizarea Uleiului de Argan în cosmetică

ARGAN DE MAROC – este o gamă specială în colecția magazinului Bottega Verde. Este specială datorită proprietăților cu adevărat excepționale ale produsului cât și datorită prețiozității ingredientului principal – Uleiului de Argan din Maroc.

Când natura este generoasă, când vântul suflă pașnic, iar peisajul este însorit și nisipos, crește o plantă cu calități neprețuite, care timp de secole a fost secretul frumuseții atâtor femei importante. Arganul este un copac de veche tradiție ce crește dincolo de marginea deșertului marocan.

Din fructul acestui arbore secular, după o prelucrare de 2 zile se obține un ulei foarte prețios și atât de rar. Se obține doar 1 litru de ulei din 100 kg de fructe!

Uleiul de argan a fost denumit chiar „ aurul desertului ” pentru calitățile sale extraordinare, care pot fi folosite și în anumite feuri de mâncăruri traditionale. Are excepționale proprietăți nutritive, protectoare, hidratante si restructurante.

Femeile marocane au apelat la minunatele sale proprietăți pentru a se proteja de vântul arzător, sau de soarele fierbinte.

  • Potrivit pentru toate tipurile de piele, nu este gras, și se absoarbe imediat. Dacă este masat pe piele aceasta este luminată, moale și catifelată, îi păstrează tinerețea și vigoarea.
  • Aplicat pe păr înainte sau după spălare îl fortifică, lăsându-l mătăsos și strălucitor.
  • Aplicat pe unghii – întărește și fortifică
  • Aplicat pe corp pe zonele critice, reda elasticitatea și suplețea pielii.

Uleiul de argan conține : vitaminele A, E, F, antiradicali si antioxidanti, Omega 3 si 6.

Pentru cei interesați de Gama Produselor Argan de Maroc o găsiți aici: Argan de Maroc

 

Cainii sunt actori innascuti


petmart.ro

Cainii dispun de un adevarat ” repertoriu teatral ” pentru a se face iubiti sau intelesi de catre cei din jur.

Atunci cand sunt iubiti, cainii sunt dispusi sa faca tot felul de lucruri pentru a-si arata stapanilor dragostea. Multi dintre ei adora sa isi distreze stapanii, si se dau pur si simplu in spectacol atunci cand aud rasetele oamenilor si mai ales ale copiilor.

Intre caini, comunicarea se face de obicei prin ritualuri, care nu exclud exagerarile si fanfaronada. Insa cu oamenii ei folosesc un alt limbaj pentru a comunica. Cainii fiind dotati cu o excelenta memorie asociativa, ei retin mimica si comportamentul care l-a induiosat sau amzat pe stapan si la final pentru ca sa obtina favoruri ei il folosesc 🙂 Cu cat este mai apropiat de stapan, cu atat cainele isi va dezvalui ” talentele actoricesti ” pentru a-si demonstra atasamentul fata de stapan.

Daca si tu ai acasa un catel si pe langa dragostea personala pe care i-o oferi mai vrei sa il  rasfeti din plin si cu anumite  articole cum ar fi : pentru joaca, igiena, sanatate si hrana, atunci  nu ezita sa dai click pe reclamele din acest articol.  

Featured image

Pet Phos Ca/P 1.3 100 Tablete   – Supliment vitamino mineral pt. caini adulti, catei in crestere si catele in lactatie.

petmart.ro

Fiecare tip de ten isi are fructele sale


 

 

Iti doresti foarte mult ca tenul tau sa elimine din toxinele adunate si sa isi recapete stralucirea si fermitatea de altadata si sa fie din nou catifelat ? Ei daca raspunsul este DA, atunci afla ce fruct ti se potriveste tenului tau si foloseste-l intro masca de infrumusetare, rapid si usor de realizat.

*  CAPSUNE  –  pentru tenul gras  *

  • datorita efectului exfoliant pe care il au, capsunele curata, revitalizeaza si redau prospetimea tenului.
  • acidul salicilic din compozitia capsunei, ajuta la eliminarea celulelor moarte si reda tenului stralucirea, iar antioxidantii din compozitia capsunii duc la regenerarea si la protectia tenului impotriva imbatranirii.

       *  Cum se prepara o masca din capsune?  *

Se iau cateva capsune coapte se spala bine si se introduc intr-un blender. Peste ele se adauga o lingura de iaurt si doua lingurite de miere. Dupa ce am adaugat toate in blender, le amestecam, pana devine o pasta omogena. Aceasta pasta se aplica pe tenul bine curatat pentru 10-15 minute, iar inainte de a se indeparta, se maseaza fata usor si circular. Se va clati fata cu apa calduta. Este bine si eficient pentru tipul tau de ten, daca faci aceasta masca o data pe saptamana. Vei observa in scurt timp ca tenul tau si-a imbunatatit aspectul 🙂

  BANANE  –  pentru tenul uscat  *

  • bananele au proprietatea de a hrani in profunzime si de a oferi tenului mineralele si vitaminele de care are nevoie.

     *  Cum se prepara o masca din banane?  *

Se paseaza o banana coapta bine, apoi se adauga peste aceasta 1-2 lingurite de miere sau ulei de jojoba si se amesteca bine. Se aplica amestecul pe tenul bine curatit si se lasa pentru 15 minute, apoi se indeparteaza clatind cu apa calduta. Daca doresti o masca cu efect exfoliant, atunci adauga peste banana pasata o lingura de iaurt. Tratamentul se va aplica o data pe saptamana.Vei vedea ca tenul tau isi recapata stralucirea si vitalitatea 🙂

*  MERE  –  pentru tenul imbatranit  *

  • merele contin o multitudine de vitamine care netezesc pielea si ii redau elasticitatea si luminozitatea.

*  Cum se prepara o masca din mere?  *

Se da un mar printr-o razatoare, apoi se amesteca cu putin iaurt si daou lingurite de miere. Acest amestec este hidratant, are efect antiimbatranire si usor exfoliant. Se aplica masca pe tenul bine curatit si se lasa pentru 20 minute, dupa care se indeparteaza cu apa calduta. Tratamentul se va aplica o data pe saptamana. ( Ps. – marul se poate folosi in combinatie cu piersica ). Dupa mai multe tratamente, vei realiza ca tenul are o piele mai hidratata si mai stralucitoare 🙂

*  KIWI  –  pentru tenul obosit  *

  • avand un continut bogat de vitamina C, kiwi este un bun antioxidant, care impiedica imbatranirea prematura si totodata mentine elasticitatea pielii.

     *  Cum se prepara o masca din kiwi?  *

Curata si paseaza un kiwi, apoi adauga peste un galbenus si cativa stropi de ulei de masline. Amesteca bine totul pana devine omogen si apoi aplica continutul pe tenul bine curatit, evitand zona ochilor. Lasa sa actioneze pentru 3 minute, apoi clateste bine cu apa calduta. Tratamentul este bine de aplicat o data pe saptamana. Dupa mai multe tratamente vei observa ca tenul tau arata mai luminos si mai plin de viata… si gata cu oboseala 🙂

Sper ca acest articol pe care l-am prezentat aici va este de mare folos si cu siguranta aceste tipuri de masti naturale le veti pune in aplicare. Va doresc mult succes 🙂 Zambiti si fiti fericite…. o meritati din plin 🙂

SAREA – ca efect benefic in ingrijirea corpului


Sarea o folosim deseori, in special in alimentatie ca si condiment pentru mancaruri, ea este la indemana oricarei gospodine; dar daca o folosim in ingrijirea corpului aceasta devine magica si pretioasa. Spre exemplu daca dorim o curatire exemplara si in profunzime a pielii sau daca vrem o benefica relaxare a corpului, atunci nu trebuie sa evitam sa o folosim. Asa ca voi enumera aici cateva remedii naturiste pe baza de sare.

* Ca si baie relaxanta *

Dupa o zi de munca tensionanta si stresanta, la sfarsitul zilei prepara-ti ca si rasfat si relax o baie aromata si binemeritata. Lasa apa calda in cada, cada trebuie sa fie umpluta cu apa mai mult de jumatate si apoi adauga o ceasca si jumatate de sare de mare, 2 picaturi de ulei esential de lavanda si o jumatate de ceasca de lapte. Asteapta cateva minute sa se dizolve sarea si apoi intra in cada si relaxeaza-te in apa pentru 20 de minute. Efectul va fi uimitor…te vei simti relaxata si detensionata.

* Ca si exfoliant pentru corp *

O prima metoda: combina sare de mare fina cu ulei de masline si aplica pe pielea umeda printr-un  masaj usor. Alta metoda: adaugam 1-2 lingurite de sare in gelul de dus, dupa spalarea corpului cu gelul de dus alcatuit, dupa limpezire la finalul baii aplicam o crema de corp hranitoare pe baza de unt de cacao.

Acest exfoliant pentru corp poate fi folosit in zonele cu probleme cum ar fi: brate, coate, genunchi, decolteu, calcaie, fese. Acest exfoliant curata in profunzime, elimina celulele moarte, ingrijeste si hidrateaza si lasa pielea mai catifelata.

* Senzatia de picioare umflate si obosite*

Daca ai aceasta senzatie, atunci tot ce trebuie sa faci este sa umpli un lighean cu apa calda in care sa adaugi un pumn de sare, 2 picaturi de ulei esential, coaja de lamaie si rozmarin. Acest amestec ajuta la imbunatatirea circulatiei sanguine, la desumflarea si relaxarea  talpilor si muschilor gambelor. Pune-ti picioarele in apa si stai cateva minute ( 10 minute) relaxeaza-te si detensioneaza-ti talpile si muschii gambei facand un masaj usor.

* Scrub antiambatranire *

Alcatuieste un amestec dintr-o lingurita de miere, o lingurita de smantana si un sfert de lingurita de sare. Amestecati bine pana devine omogena. Pe tenul bine curatit pune un strat efectuand masaje circulare usoare, fara sa apasati ca sa nu iritati tenul. La sfarsit indepartati clatind bine cu apa iar dupa aceea folositi o crema de fata hidratanta. Cu acest scrub natural vom ingriji mai bine tenul si vom amana imbatranirea prematura a acestuia.

* Trartament pentru albirea unghiilor *

Alcatuieste un amestec dintr-o lingura de sare, una de bicarbonat de sodiu, una de suc de lamaie si adauga o ceasca de apa calda.  Amesteca putin pana se topeste sarea si bicarbonatul, apoi pentru 10 minute tine unghiile in acest amestec si frecati usor cu o periuta de unghii. Sarea intareste unghiile si inmoaie cuticulele daca este folosita regulat, iar sucul de lamaie si bicrbonatul de sodiu dau stralucire unghiilor si le albesc.

* Bun remediu pentru ochii umflati *

Adauga in putina apa fiarta o lingurita de sare si amesteca bine sa se dizolve. Dupa ce amestecul s-a racit, inmoaie in el dischete demachiante si inchizand ochii aplica-le pe pleoape. Lasa-le sa actioneze vreo 5-7 minute si dupa aceea clateste bine cu apa rece si apoi aplica un gel hidratant in jurul ochilor.  Acest amestec este bun atunci cand ai pleoape umflate sau pungi sub ochi inestetice.

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Just another WordPress.com weblog

Căsuța Oliviei

si alte lucruri care incap in inima mea

romantacodruta.wordpress.com/

M-AM MUTAT PE www.codrutaromanta.ro

La Gigel

La râma tăvălită

Evelina

by Evelina Di Lauro

Almeno Tu

racconti e riflessioni

domnisoara adelaide

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Piercing the Veil of Reality

By Bernhard Guenther. A collection of essays, films and interviews, ranging from spirituality, shamanism, psychology, self-work, esotericism, to the paranormal and hyperdimensional realities. By Bernhard Guenther

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

omamacurioasa.wordpress.com/

Gandurile unei mame curioase despre viata cu doi copii, cu bune si cu rele.

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Blog-ul fanului science fiction

Casa virtuală a lui Bebe, Voicu, Liviu și Cristi

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Câmpul alb, oile negre...

CATALOGUL TANGENŢELOR MELE CU LITERATURA (CV ONLINE)

În Înaltul Cerului

Candelabrele cerului atârnate de bolta universului.

Dragut Dora

It's about beauty and everything

Party Life

Official Website of #PartyLife by R-Yan.

Emotii de mamica

Despre fericirea noastra

razvanvanfirescu.wordpress.com/

Despre finețea relaxării

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

Movie Zone

recomandari filme

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Just another WordPress.com weblog

Căsuța Oliviei

si alte lucruri care incap in inima mea

romantacodruta.wordpress.com/

M-AM MUTAT PE www.codrutaromanta.ro

La Gigel

La râma tăvălită

Evelina

by Evelina Di Lauro

Almeno Tu

racconti e riflessioni

domnisoara adelaide

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Piercing the Veil of Reality

By Bernhard Guenther. A collection of essays, films and interviews, ranging from spirituality, shamanism, psychology, self-work, esotericism, to the paranormal and hyperdimensional realities. By Bernhard Guenther

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

omamacurioasa.wordpress.com/

Gandurile unei mame curioase despre viata cu doi copii, cu bune si cu rele.

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Blog-ul fanului science fiction

Casa virtuală a lui Bebe, Voicu, Liviu și Cristi

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Câmpul alb, oile negre...

CATALOGUL TANGENŢELOR MELE CU LITERATURA (CV ONLINE)

În Înaltul Cerului

Candelabrele cerului atârnate de bolta universului.

Dragut Dora

It's about beauty and everything

Party Life

Official Website of #PartyLife by R-Yan.

Emotii de mamica

Despre fericirea noastra

razvanvanfirescu.wordpress.com/

Despre finețea relaxării

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

Movie Zone

recomandari filme

Moshul SF

Blogul EXPLORATORII LUMII DE MÂINE

VERONICISME

De la Tuşa Vero cetire - traduceri, povestiri, elucubraţii, etc, şamd...

Sânge şi Trandafiri

Poveştile noastre întunecate...

bibliodevafiliala3

Recomandări de lectură şi tot ce ţine de cultură - Un site pentru tine

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

sviluppo neonato bambino claudy

S.O.S famiglia " è nato il vostro bambino ? "

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

Alexandru Chermeleu

Don't Worry... Be Happy ! Live & Explore The Innovations !

Tot ceea ce nu ți-am spus vreodată...

Reuşim să iertăm, într-un final, atunci când realizăm că iubirea pe care o trăim, a meritat toate lacrimile provocate de alţii...

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Daniella

Always reading & dreaming ♥

falling in love with books

"Miss a meal if you have to, but don't miss a book"

101 Books

Reading my way through Time Magazine's 100 Greatest Novels since 1923 (plus Ulysses)