Bună dragilor! 🙂 Ce mai faceți? De fapt ce întrebare aiurea pusă pe vremea asta, de parcă nu cu toții suntem obligați să stăm în case din cauza situației nefaste care a lovit omenirea încă de la începutul acestui an… Și oare cine se gândea atunci, la intrarea în noul an ce năpastă va cădea asupra noastră… noi nu știam asta, noi nu ne așteptam la asta și chiar că nici nu ne puteam imagina o lume altfel decât cea pe care noi o cunoștem de când ne știm… Dar din păcate, într-o zi totul a fost dat peste cap și ne-am trezit trăind din păcate într-o lume altfel…
Pentru că pe vremea asta e timp berechet de citit, de analizat și de meditat, din dorința de a citi ceva nou și mai ieșit din comun, care să mă țină în suspans și cu mintea trează, am căutat pe net niște cărți. Tot frunzărind, am dat de acest titlu despre care vă vorbesc azi. Am o întrebare: Vă place Stephen King? Mie DA!!! Ador cărțile lui. Prima carte pe care am citit-o (pe vremea liceului), a fost Carrie ( care mi-a rămas adânc întipărită în minte). Dar hai să trecem la ceea ce vreau să vă prezint azi.
TITLU: Institutul
AUTOR: Stephen King
COLECȚIA: Armada
EDITURA: Nemira
GEN: Thriller
PAGINI: 608
AN APARIȚIE: 2020
Dacă dorești să achiziționezi romanul Institutul de pe Libris, vreau să știi că este disponibil cu precomandă, iar livrarea se va face începând cu data de 30 aprilie 2020.
Dacă dorești să-l ai mai repede în bibliotecă, atunci să știi că poți să faci precomandă și pe Nemira, aceasta livrându-se începând cu data de 23 aprilie 2020 (deoarece în această zi se face lansarea cărții). Aceasta depinde doar de tine de unde alegi, ai mai sus cele două variante. 😉 Ce zici care te atrage mai mult?
PREZENTARE CARTE
La miezul nopții, într-o casă de pe o stradă liniștită din suburbiile orașului Minneapolis, părinții lui Luke Ellis sunt omorâți și el e aruncat într-o mașină. Totul, în mai puțin de două minute. Luke se trezeste la Institut, într-o cameră foarte asemănătoare cu cea din casa lui, însă fără ferestre. Dincolo de uși sunt alte uși. Dincolo de uși sunt alți copii cu talente speciale, care au ajuns acolo la fel ca el. În această instituție sinistră, directorul urmărește să amplifice puterile supranaturale ale copiilor, ca ei sa devină arme guvernamentale. Pe măsură ce tot mai mulți dispar, Luke iși dă seama că trebuie să evadeze. Dar nimeni nu a scăpat vreodată din Institut.
Ce spun alții despre carte:
King ne uimește cu cea mai înspăimântătoare poveste despre copii care se confruntă cu răul de la IT încoace. Intrând în mintea personajelor-copii, King redă amenințarea și intimitatea fricii cu o intensitate extraordinară. – Publishers Weekly
Cum ajunge o ființă umană să privească abuzul asupra copiilor mai întâi ca pe un rău necesar, apoi ca pe o rutină? King ridică această problemă cu relevanta politică de neocolit pentru lumea de azi. – The New York Times
După tot ce am citit aici în prezentarea cărții, pot să spun că abia aștept să o am în mână ca să o citesc. Să nu aștept până în 30 aprilie, o comand de pe Nemira că ajunge mai repede… Uite-așa sunt eu mai nerăbdătoare 😉 Tu pe care variantă o alegi?
Azi am să vă prezint unul dintre pachetele cadou de la NEMIRA. Este vorba despre SAGA: „ Cântec De Gheață Și Foc” de George R.R. Martin ( în format paperback ) – acesta conține 5 volume:
Hai să vă prezint pe scurt descrierea fiecărui volum în parte:
Titlu: Urzeala Tronurilor ( vol. 1 ) Autor: George R.R. Martin Editura: Nemira Pagini: 888
Într-un ținut în care verile pot dura ani în șir, iar iernile pot dura o viață, o primejdie este simțită la orizont. Iarna ajunge și pe tărâmul înghețat de la nord de Winterfell, iar forțe stranii și întunecate își adună puterile în spatele zidurilor care protejează întregul regat Westeros. Un tărâm al extremelor, de la fortărețele de piatră ale iernii la castelele belșugului și ale verii, în care lorzi și prințese, soldați și vrăjitori, asasini și bastarzi iubesc, se luptă și uneltesc pentru a supraviețui. Între intrigi și comploturi, tragedie și trădare, victorie și teroare, soarta familiei Stark, a aliaților ei și a inamicilor atârna de un fir de păr, în timp ce toți încearcă să câștige cel mai periculos joc dintre toate: Urzeala Tronurilor.
Titlu: Încleștarea Regilor ( vol. 2 ) Autor: George R.R. Martin Editura: Nemira Pagini: 968
O complexă intrigă politică, dinastii rivale, iubiri, trădri, sfetnici răuvoitori, regi incapabili, cavaleri, castele, codri de nepatruns, un gigantic zid de apărare împotriva forțelor neștiute, bastarzi și dragoni de mult dispăruți. Tărâmul uitat al luptei și răzbunării, al vrăjitoriei și războiului. O poveste în care fecioarele se aliază cu nebunii, frații complotează unul împotriva celuilalt, iar morții se ridică pentru a întuneca pământul. Într-un climat al incestului și al fratricidului, al alchimiei și al crimei, prețul gloriei va fi măsurat în sânge și va fi plătit celor mai cruzi învingători.
Timpul și-a ieșit din matcă. Vara de zece ani, liniștita și îmbelșugată, îsi anunță sfârșitul, iar răceala dură a iernii se apropia ca o bestie înfuriată. Cei doi conducători care asiguraseră liniștea tărâmului, Lordul Eddard Stark și Regele Robert Baratheon, au căzut pradă intrigilor și trădării. De la fortăreața Piatra Dragonului până la tărâmurile amenințătoare din Winterfell, haosul a pus stăpânire pe toată suflarea, iar pretendenții la tronul Celor Șapte Regate s-au hotărât să își impună voința prin foc și distrugere.
Titlu: Iureșul Săbiilor ( vol. 3 ) Autor: George R.R. Martin Editura: Nemira Pagini: 1208
Dintre cei cinci rivali pentru putere, unul este mort, altul, căzut în dizgrație, dar războaiele continuă să se dezlănțuie cu furie și alianțele se fac și se desfac. Joffrey ocupă Tronul de Fier, stăpânitor neliniștit al Celor Șapte Regate, dușmanul sau cel mai înverșunat, Lordul Stannis, e înfrânt și dezonorat, iar tânărul Robb încă domnește peste Nord din fortăreața Riverrun. Între timp, Daenerys, regina exilată și stăpâna ultimilor trei dragoni, străbate continentul scăldat în sânge. În vreme ce forțele rivale pun la cale înfruntarea finală, o armată de creaturi barbare sosește de la capătul lumii civilizate, însoțită de oastea morților-vii, ale căror stârvuri însuflețite sunt de nestăvilit. Nimeni nu-și va găsi odihna până când Cele Șapte Regate nu vor intra într-un iureș al săbiilor.
Titlu: Festinul Ciorilor ( vol. 4 ) Autor: George R.R. Martin Editura: Nemira Pagini: 896
După lupte grele și trădări fatale, cele șapte puteri care își disputau ținutul Westeros s-au nimicit una pe alta și au ajuns la un pact îndoielnic, sau așa ar părea… Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord și familia lui se împrăștie ca semințele pe un pământ neroditor în tot regatul. Nu mai există decât puține pretenții legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt în mâinile celor fie prea slabi să le obțină, fie sunt aflați pe meleaguri îndepartate. Războiul care altădată fierbea în tot ]inutul se stinge acum. Dar, ca după fiecare conflict, nu trece mult și supraviețuitorii, renegații și hienele se adună și rod oasele învinșilor chiar înainte ca moartea să îi cheme la ea. În Cele Șapte Regate, ciorile încep să se strângă la un banchet de cenușă, se leagă planuri îndrăznețe și se nasc noi alianțe.
Este timpul înțelepților și ambițioșilor, al înșelătorilor și al puternicilor care vor obține îndemanarea, puterea și magia de care au nevoie pentru a supraviețui timpurilor întunecate ce se aștern în fața lor. E vremea nobililor și a plebei, a soldaților și a vrăjitorilor, a asasinilor și a invățaților să se adune și să-și pună la bătaie averile… și viețile. La festinul ciorilor mulți sunt invitați, dar puțini sunt cei care părăsesc în viață banchetul.
Titlu: Dansul Dragonilor ( vol. 5 ) Autor: George R.R. Martin Editura: Nemira Pagini: 1288
Regina Daenerys Targaryen are mii de vrăjmași care pornesc pe urmele ei, iar Tyrion Lannister împreună cu aliații lui, vrea s-o găsească. Există însă un tânăr care nu o caută pentru a se răzbuna… Pretutindeni se reaprind dispute, au loc trădări și o mulțime de preoți, soldați, nobili și sclavi înfruntă obstacole imposibile. Capricioasă și imprevizibilă, soarta aduce un dans pe viață și pe moarte… dansul dragonilor.
Daca vrei să afli tot ce se petrece mult mai amănunțit, atunci nu ezita să cumperi acest pachet cadou și să adaugi această SAGA în biblioteca ta.
Mie mi-a captat atenția și mi-a cam stârnit oarecum curiozitatea, așa că o voi comanda cu siguranță, deoarece este la un preț foarte bun. 😉 Lectură plăcută să aveți dragi cititori. 🙂
Titlu : Jocurile Foamei ( vol.1 ) Autor : Suzanne Collins Editura : Nemira Pagini : 312
Ai putea supraviețui în sălbăticie, de unul singur, când toți cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineața următoare?
Într-un viitor postapocaliptic, peste numele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se intinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros numit Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenti sunt răpiți de lângă familiile lor și aruncați în lupta pe viata și pe moarte, televizata în direct și urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce faimos, bogat și… viu. Cine va câștiga cursa nebună pentru supraviețuire?
” Pur și simplu am citit fără să mă pot opri! … O lectura înrobitoare ” – Stephen King
Titlu : Jocurile Foamei – Sfidarea ( vol. 2 ) Autor : Suzanne Collins Editura : Nemira Pagini : 192
Katniss si Peeta, au câștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oara în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniți in Districtul 12, după toate încercările înfruntate, și convinși că au câștigat o viață decentă și sigură pentru ei și familiile lor, speră că va urma o lungă perioadă de pace. În timp ce Katniss și Peeta, parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar anumite zvonuri despre o revoltă între locuitorii districtelor. Bine-nțeles că în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei revolte. Dacă nu vor reuși să convingă națiunea Panemului că ei sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, atunci consecințele ar putea fi deosebit de dezastruoase…
Titlu : Jocurile Foamei – Revolta ( vol. 3 ) Autor : Suzanne Collins Editura : Nemira Pagini : 192
Katniss a supraviețuit calvarului Jubileului Pacificării și împreună cu familia ei și Gale, este la adăpost in Districtul 13. Dar în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar președintele Snow îi pregătește o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devină simbol al revoluției. Pe masură ce evenimentele se desfășoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă, decât liderul celor asupriți. Consecințele devin de negândit pe masură ce numărul victimelor crește, iar Katniss trebuie să găsească o soluție ce pare din ce în ce mai imposibilă…
” Revolta, încheierea perfectă a seriei extraordinare începute cu Jocurile Foamei și continuate cu Sfidarea, va avea peste ani același ecou pe care l-au avut: Împăratul muștelor de William Golding si Apocalipsa lui Stephen King.”
School Library Journal
Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.
Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.