Reviews: Marat de Natașa Alina Culea


Marat by Natașa Alina Culea

My rating: 5 of 5 stars


Îmi place nespus de mult cartea. Până aici am retrăit fiecare clipă alături de Alina. Am trăit bucuria și fericirea ei atunci când l-a cunoscut pe Marat. Mai apoi, am trăit regretul, neliniștile și învinovățirile ei că nu l-a ales pe Marat. Apoi, am fost nerăbdătoare să aflu dacă îl va reîntâlni pe Marat în China, atunci când merge cu Alessia în căutarea lui, dar am fost dezamăgită… nu l-a regăsit. 😦 După despărțirea de Denis, cu care era de ceva timp, am trăit oarecum deznădejdea și durerea lui, precum și sentimentul de culpabilitate al Alinei. (M-am transpus în pielea fiecărui personaj). Am trăit sentimentul de durere al Alinei când a văzut o altă femeie ieșind în pragul casei lui Denis… Da e insuportabil să simți așa durere (numai cine a trecut prin așa ceva știe). Totuși, sunt curioasă ce se va întâmpla de acum încolo, iar întrebarea mea este: Oare îl va mai reîntâlni Alina pe Marat undeva (poate din întâmplare, nu știu), sau acesta va rămâne doar o himeră și o iubire neîmplinită a Alinei? Asta rămâne de văzut citind tot romanul. Eu sper să fie cu Happy End! 🙂


Superb romanul. M-a surprins plăcut, deși pe alocuri nu am fost de acord chiar cu tot ce a făcut Alina, dar nu o condamn și o înțeleg perfect. Doar două sintagme vreau să spun: „Tot răul, spre bine” și „Toate la timpul lor”.Notez romanul cu 5 stele.Aștept nerăbdătoare continuarea.

În impas la poyizd, dar ajutată din dusha de nedespărțitul Vasco!


Înainte de a vă relata pățania prin care am trecut, acum aproape doi ani, am să vă spun câteva lucruri despre cel care m-a salvat.

Este Vasco, căci despre el este vorba.

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

Poate că tu, cititorule, nu-l cunoști încă pe Vasco. O să-ți spun eu despre ce poate face acest prieten de nădejde, pentru că așa este, el este un prieten nedespărțit în situațiile critice, atunci când ești în impas lingvistic. Da! Probabil că ai ghicit! Face traducere instant!

În primul rând vreau să te informez că acest prieten de nădejde, este un translator instantaneu, cu care poți să înțelegi 90% din populația acestei lumi.

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

Vasco Translator este un translator vocal, cu care poți comunica în orice limbă, cu toți oamenii pe care îi întâlnești în calea ta, fără bariere lingvistice.

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

Acesta cunoaște peste 108 limbi și are internet nelimitat, adică, pe viață. Unde mai pui că acesta poate traduce și imagini sau fotografii, deoarece are în dotarea sa 76 de limbi cu traducere vocală și 90 de limbi cu traducere de text, precum și 28 de cursuri de limbi străine spre liberă învățare, în aplicația sa.

Nu-i așa că este uimitor? Cu Vasco poți fi încrezător în orice moment, iar el ca un bun prieten, nu te lasă niciodată la greu, ci te va ajuta mereu.

Ce face Vasco prietenul meu de nădejde? Recunoaște automat limba, și face traducerea audio în text și invers, poate face traducere vocală a textelor traduse sau scrise, dar mai poate și converti textele traduse, în audio (cu voce, așa ca să le poți auzi cum sună și cum se pronunță).

Cu Vasco, nu mai ai probleme de limbaj, acesta te ascultă fidel și traduce instantaneu, îți traduce precis și amănunțit, și nu mai întâmpini dificultăți în situații de urgență. Îți transmite mesajele foarte clar și foarte ușor de înțeles, vezi tu, de aceea, eu îl numesc prieten de nădejde, chiar așa, nu te lasă la greu și te ajută mereu!

Acum, cititorule, după ce ți-am spus despre prietenul meu de nădejde, Vasco, e timpul să revin și să îți relatez pățania mea.

Era prin vara anului 2022, cam prin iulie. Mergeam spre casă, pe la ora înserării, iar în fața mea apare un tânăr și mă oprește făcându-mi semn din mână, cum faci la autostop. M-am oprit, nedumerită fiind, și mă întrebam în gândul meu:

— Oare ce vrea la mine?

Zâmbind îmi zicea repetând: „poyizd, poyizd?”

Neînțelegând ceea ce-mi spunea, am dat din cap, iar prin semne, i-am spus că nu am înțeles nimic din ce zice.

La care tânărul tot insista: „poyizd, poyizd?”

Atunci m-am gândit să îl întreb în engleză:

— Where are you are from…?

— Do you speak English?

Și el a răspuns:

— Ukrain. No, English, dând din cap că nu.

M-am gândit automat, acest om este din Ucraina. În mintea mea, îmi spuneam: trebuie să-l ajut, este un refugiat al războiului.

Nu știam ce să fac să mă pot înțelege cu el, pentru că el nu înțelegea Engleză, iar eu, nici așa, limba Ucraineană.

Eram în încurcătură, în impas…

La un moment dat fața mi s-a luminat.

— Întreabă-l pe Vasco, mi-am zis eu în mintea mea, amintindu-mi că-l am cu mine. Era în rucsac.

I-am făcut semn tânărului, că am o soluție. Acesta a dat din cap că este OK!

Și atunci a intrat în scenă, Vasco, prietenul meu de nădejde.

L-am pus în funcțiune și l-am îndreptat spre el, făcându-i semn cu mâna să repete.

— Poyizd, poyizd, a spus tânărul.

La care Vasco a înregistrat vocea audio, și a tradus instantaneu.

Am înțeles în sfârșit, că tânărul acela mă întreba de gară, de tren.

— Da, am înțeles! Voia să plece undeva.

I-am înregistrat vocea mea cu toate indicațiile și explicațiile necesare, cam pe unde s-o apuce și încotro să se îndrepte, arătându-i prin gesturi cu mâna, și i l-am pus pe redare traducere instantanee. Tânărul a ascultat cu atenție redarea în limba ucraineană, mi-a zâmbit în semn de mulțumire, mai apoi, arătându-mi el însuși traseul, prin gesturi cu mâna, în semn că a înțeles pe unde să o ia să ajungă la gară.

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

I-am confirmat că este OK, că așa este traseul și că a înțeles totul perfect.

Înainte de a-și lua rămas bun de la mine, și-a îndreptat mâna dreaptă spre inimă și a spus: „dusha”.

Fără să îl mai pun pe Vasco la tradus, am înțeles că tânărul se referea la inimă, la suflet. Acesta era gestul lui de mulțumire din suflet, pentru timpul și ajutorul acordat.

I-am răspuns înapoi prin același gest: cu suflet de la suflet.

Ne-am zâmbit reciproc și ne-am văzut fiecare de drumul nostru.

Mulțumită că am fost de ajutor tânărului refugiat și fericită că am avut un prieten de nădejde ca și ajutor, l-am strâns în mână tandru pe Vasco, ducându-l în dreptul inimii, spunând: „dusha”.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024Proba nr. 7

Pe masa de Paște, va trona de acum încolo Cabernet Sauvignon, vin de la Beciul Domnesc!


Acum câteva zile am primit spre degustare și cea de-a doua sticlă de vin de la Beciul Domnesc, de data aceasta un vin roșu-rubiniu. Ești curios, tu, cititorule, să știi care este acesta? Înainte de a-ți spune, te las pe tine să-ți pui intuiția să aleagă. Îți voi pune aici o fotografie cu vinurile cele roșii-rubinii, să văd dacă ghicești cumva care este pe cel care l-am primit la degustat.

Sursă imagine: beciuldomnesc.ro

Dacă încă nu știai, am să-ți fac eu o scurtă incursiune despre Beciul Domnesc, care este mândria podgoriilor Moldovei.

Compania Beciul Domnesc, a fost înființată în anul 1949 și este cel mai mare producător de vinuri din România, care are în posesia sa peste 1.400 de hectare de viță de vie nobilă în renumitele sale podgorii de la Panciu, Odobești, Huși și Cotești, iar mândria acestuia este însuși Monumentul Beciul Domnesc, care datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare și care găzduiește peste 100.000 de sticle cu vin. Monumentul Beciul Domnesc este parte integrantă din Patrimoniul Cultural Românesc, deoarece are o foarte mare importanță istorică. Dacă vara aceasta îți propui să vizitezi acest loc cu influențe istorice și să savurezi din aroma vinurilor, contopind istoria și tradiția cu prezentul, te încurajez să o faci! Sunt sigură că nu vei uita niciodată această experientă, în care trecutul se întrepătrunde cu prezentul, fiind înnobilat de gustul divin al vinului din podgoriile Moldovei.

Sursă imagine: beciuldomnesc.ro

Mai jos îți las un video să descoperi povestea vinului.

După această incursiune în ale istoriei, să revin la fotografia de mai sus, cu vinurile. Înainte ca tu, cititorule, să ghicești care este fericitul vin în posesia căruia am intrat, am să-ți descriu aici pe scurt cele patru mai sus menționate în fotografie:

  • Cabernet Sauvignon (sec) – un vin strălucitor roșu-rubiniu. Are un gust de coacăze negre amestecat cu vișine coapte și o ușoară aromă de vanilie. Temperatura recomandată de servire este de 16-18⁰C, astfel vei putea simți toate aceste gusturi și arome, împreună cu nelipsitele și tradiționalele fripturi și bunătăți de pe masa de Paște, alături de familie și prieteni;
  • Cabernet Sauvignon dulce – un vin roșu-rubiniu dulce și fructat, cu gust de mure și cireșe negre, potrivit să fie savurat la masa de Paște alături de carne roșie și prăjituri;
  • Merlot demisec – un vin roșu-rubiniu delicat și armonios, într-un mix de gusturi și arome de coacăze negre, cireșe și zmeură, numai bun pentru masa de Paște;
  • Fetească Neagră demidulce – un vin roșu-vișiniu, care te seduce încă de la prima picătură, fiind demidulce și cu o combinație de arome de prune uscate și mure coapte, învăluite în note subtile de scorțișoară, gata să fie servit la masa de Paște.

Acum că ți-am enumerat cele patru vinuri, și știi cam ce gust și aromă au fiecare dintre ele, ghicește care este vinul de la Beciul Domnesc, în posesia căruia am intrat.

Șiii… Surpriseee!!!

Sursă imagine: beciuldomnesc.ro

Da! Acesta este vinul primit: Cabernet Sauvignon (sec). L-am degustat alături de o friptură și cartofi pai. Este exact așa cum trebuie să fie! Un vin nobil, a cărui savoare te învăluie subtil în aroma sa de vanilie și în gustul de coacăze negre și vișine coapte, contopindu-te cu el. Papilele mele gustative s-au bucurat de o ploaie de savoare și miresme oferite de acest vin minunat și divin.

Da, m-am îndrăgostit de savoarea lui!

De acum înainte, pe masa de Paște va trona Cabernet Sauvignon (sec), vin pe care o să-l savurăm toți cei ai casei și alături de prieteni, la Sărbătorile Pascale, împreună cu pâine și bucate, în semn al bucuriei Învierii Domnului.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024Proba nr.6

Medicale Shop, ajută pacientul să treacă de-un hop!


Fix acum un, an pe 28 martie, mama se opera de litiază biliară. Îmi aduc bine aminte acea zi ca și cum ar fi fost ieri.

— Trebuie să prind autobuzul, mi-am zis eu în sinea mea. Trebuie să ajung la spital până la ora trei, cam pe când mama trebuie să iasă din operație.

Am luat autobuzul și după vreo 15-20 de minute am ajuns în fața spitalului județean. Am intrat pe ușă cu inima bătându-mi de emoție și cu mare nerăbdare să ajung la etajul patru, acolo unde mama urma să fie instalată după operație.

Era trei fără un sfert și mă plimbam neliniștită pe coridor, de la lift la intrarea în saloane, întrebându-mă dacă mama ieșise deja din operație (iar eu am întârziat) și era în salon, sau dacă încă nu ieșise, iar ușa liftului urma să se deschidă și să o văd pe mama adusă pe targa de brancardieri.

Tot plimbându-mă pe coridor tensionată, la un moment dat se deschide ușa liftului și o văd pe mama venind din sala de operație, pe targă, adusă de cei doi brancardieri. Cum era de așteptat, după operație, avea încă branula (din gama consumabile medicale) în mână, iar ca regulă de igienă și de protecție, avea masca cea care face parte din gama echipamente de protecție.

Da! Am ajuns la timp! Ce bine, m-am gândit eu! Exact la fix!

M-am dus către ea zâmbind și cu ochii în lacrimi, i-am spus:

— Bine te-am găsit mama! Bine că a trecut totul cu bine!

Am mângâiat-o tandru pe umăr și i-am zâmbit din toată inima.

Ea mi-a spus cu lacrimi în ochi:

— Ce bine, fata mamii, că ai venit!

Am zis mamei:

— Cum să nu vin, să fiu alături de tine după operație, când ai mai multă nevoie?

Ea mi-a confirmat dând din cap și zâmbind.

Da, era puțin slăbită și încă sub efectul anestezicului.

I-am lăsat pe brancardieri să o instaleze în salon și eu înainte de a intra acolo, mi-am luat echipamentul de protecție, constând în mască, halat și botoși.

Am stat cu mama mea, în acea zi, vreo două ore. Apoi, am mers zilnic în vizită, trei zile la rând, până i-au făcut externarea din spital și i-au dat drumul acasă.

Azi s-a împlinit un an de atunci. Mulțumesc lui Dumnezeu, mama este ok și se simte bine, iar operația este bine cicatrizată.

Înainte de a încheia, vreau să vă relatez câte ceva despre Medicale-Shop.ro, cel care este importator și distribuitor de consumabile medicale și echipamentele medicale de protecție, de înaltă calitate, de care spitalele și clinicile noastre au mare nevoie.

Sursă imagine: medicale-shop,ro

Adar Unic Solutions SRL, proprietarul Medicale-Shop.ro, importă și comercializă o mare gamă de produse medicale. Are o experiență de peste 20 de ani în domeniu, iar în urma licitațiilor pe care le-au câștigat în sistemul SEAP, au ajuns să deservească numeroase instituții din sectorul public, cum ar fi: spitale, primării, centre de educație, centre sportive, servicii de ambulanță. Pe de altă parte, aceștia colaborează cu numeroase societăți private cum ar fi: clinici, centre medicale, laboratoare și ambulanțe, saloane de înfrumusețare, ONG-uri etc.

Sursă imagine: medicale-shop.ro

Cum am amintit mai sus, Medicale Shop importă și comercializează o mare varietate de produse și consumabile medicale cum sunt:

  • consumabile medicale: mănuși chirurgicale, seringi de unică folosință, ace seringă, leucoplast, plasturi, branule, perfuzoare, fașă din tifon, tifon, comprese sterile, spatule (abeslanguri), electrozi EKG / testare efort, hârtie termică, hârtie EKG, gel ecografii etc.;
  • articole de unică folosință: halate de protecție, botoși, bonete, mănuși chirurgicale, mănuși examinare latex/nitril, huse din material nețesut etc.;
  • consumabile pentru laborator: sisteme de recoltare, eprubete, urocultoare, coprorecoltoare, tampoane exsudat faringian; recipient PP înțepătoare, saci pericol biologic, cutii incinerare deșeuri etc.;
  • dezinfectanți medicali: dezinfectant pentru mâini (Softaman, Promanum), dezinfectant pentru suprafețe și instrumentar (Ventisept M+), șervete dezinfectante Clinell etc.;
  • articole din hârtie: cearceaf din hârtie, prosoape de hârtie pliate, role prosop din hârtie, hârtie igienică, șervete, aleze, scutece etc.

Dacă și tu, dragă cititorule, ai cumva nevoie de tot ceea ce am enumerat mai sus, atunci apelează cu încredere și comandă produse de înaltă calitate de la Medicale-Shop.ro.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024Proba nr.5

Pe Vindem-Ieftin cât am stat, am găsit ce-am căutat!


— Vezi că eu plec la Sala Sporturilor unde are loc reprezentarea pentru amenajări și reamenajări interioare și exterioare.

— Nu uita să intri pe site-ul vindem-ieftin.ro, să te uiți pe acolo și să cauți ceva super, durabil, bun dar și ieftin pentru baie.

— Sper că nu ai uitat că primăvara aceasta mi-am propus să reamenajăm baia.

— Hai, pa! Ne vedem mai târziu! Spor la surfing pe platforma Depozitului Virtual.

După ce sora mea plecă, m-am dus către laptopul de pe măsuța de birou și m-am instalat comod pe scaun. Curioasă, mi-am început căutarea. Am intrat pe platforma Depozitului Virtual și am dat click să văd cine sunt și ce materiale de construcții au.

Am făcut o incursiune în istoria lor și am aflat că sunt pe piață de nouă ani. Atunci, cu nouă ani în urmă au îndrăznit să viseze măreț și au pornit cu o singură dorință și anume, aceea de a schimba ceva în lumea construcțiilor. Cu inovație și pasiune, cu fiecare proiect realizat, au reușit treptat să evolueze, să crească, să se dezvolte și să ofere satisfacții clienților de pretutindeni care le-au cerut ajutorul, devenind astfel, cu toții o mare și adevărată familie mai ales prin campania reConstruim acasă.

Sursă imagine: vindem-ieftin.ro

Am mai aflat că au cei mai de top producători în materiale de construcții de calitate printre care amintesc: MTC, TPS calitate înainte de toate, BILKA sisteme pentru acoperișuri, KaminHorn hornuri profesionale, Blacho Trapez, Wetterbest pe fiecare casă, JORISIDE Component și Symmetrica. Acești producători care s-au alăturat campaniei alături de echipa Vindem-Ieftin, pun la dispoziție către client, o metodă simplă, și anume achiziționarea online unde poți să alegi orice materiale de construcții dorești din Depozitul Virtual, cu livrarea direct din fabrică, făcând astfel pentru clienți mult mai ușoară și accesibilă cumpărarea acestora, fără prea multe bătăi de cap și fără prea multă alergătură prin depozitele fizice. Acest lucru se face astfel:

  • se completează formularul cu materialele de construcții dorite,
  • se ia contact telefonic unde se discută detalii cu Magazinul Virtual despre produsele dorite,
  • se primește Oferta Personalizată pe mail sau pe WhatsApp,
  • se confirmă comanda, care va fi apoi livrată către destinatar în termen de 72 de ore.

Citind toate acestea pe site, mi-am zis în sinea mea: aceasta este o metodă foarte simplă și eficientă pentru cine are nevoie de reamenajări, așa cum are nevoie și sora mea.

Știind că vrea să-și facă niște rectificări în baie la cabina de duș și la scurgere, am intrat pe hidroizolații baie, piscină, terasă și am bifat Sistem DRY50 Sumi Flat Luxe 025 și pe obiecte sanitare unde am ales Set cabină de duș clasic A 80×80 R urmănd mai apoi să îi prezint și ei alegerea făcută de mine.

Abia așteptam ca sora mea să se întoarcă acasă de la acea prezentare să-i arăt ce am găsit pentru reamenajarea băii. Cu siguranță că îi va place alegerea mea. Eu zic că i-am fost de mare ajutor, deoarece cu vindem-ieftin te miști mai cu spor!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024Proba nr. 4

Fetească Albă la degustat, de Beciul Domnesc asigurat!


După ce m-am înscris la Spring SuperBlog 2024 și am intrat pe blog să văd sponsorii acestei ediții de primăvară, am avut surpriza să aflu că vom avea o probă de degustat vin de la Beciul Domnesc. Am citit articolul „Invitație la testare: Vin Sigillum Modaviae” și așa am aflat că vom primi fiecare concurent câte un sortiment de vin pentru a-l degusta, a ne răsfăța papilele gustative, a ne trezi simțurile, iar mai apoi pentru a ne relata personal povestea degustării, împărtășindu-ne părerea cu ceilalți. Mi-am spus, cu siguranță va fi o probă interesantă, citind poveștile și părerile celorlalți concurenți.

Până ce urma să primesc sticla cu sortimentul de vin pentru degustare, am făcut o incursiune în istoria companiei Beciul Domnesc și a brandului Sigillum Moldaviae.

Sursă imagine: beciuldomnesc.ro
Sursă imagine: beciuldomnesc.ro

Citind pe site am aflat că Beciul Domnesc este unul dintre cei mai mari producători de vinuri de la noi din țară și că a fost înființat în anul 1949. În ziua de azi are spre exploatare peste 1.400 de hectare cultivate cu viță de vie nobilă, care sunt poziționate în renumitele podgorii de la Odobești, Panciu, Huși și Cotești.

Sursă imagine: beciuldomnesc.ro

Pe plantațiile cu viță de vie, se găsesc struguri negri, roze și albi, care prin fermentație ne oferă vinuri neutrale, semi-aromate sau aromate. În procesul de fabricație aceste vinuri sunt verificate pentru a obține vinurile seci, demiseci, demidulci sau dulci, dintre care amintim: Fetească Neagră, Cabernet Savignon, Merlot, Pinot Noir, Traminer, Savignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, Busuioacă de Bohotin, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Fetească Regală și Fetească Galbenă de Odobești.

Sursă imagine: beciuldomnesc.ro
Sursă imagine: beciuldomnesc.ro

Am mai aflat că mândria acestei companii este însuși monumentul Beciul Domnesc, care datează încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare și care are aproximativ 100.000 de sticle de vin. Având o mare importanță istorică, acest monument face parte din patrimoniul cultural al țării noastre. Sigillum Moldaviae este un Ambasador al Gustului Autentic Românesc!

Sursă imagine: beciuldomnesc.ro

Dintre brandurile Premium de vinuri românești, Sigillum Moldaviae face parte din portofoliul Beciul Domnesc, care are produse din categoriile vin, vinars, băuturi spirtoase și oțet.

Sursă imagine: beciuldomneesc.ro

După cum vedeți în fotografie, am primit o sticlă de Fetească Albă (vin demisec din podgoriile Huși) de la Beciul Domnesc, asta fiind marți după amiază. Am așezat-o la loc de cinste, așa cum se vede, și am așteptat să vină weekendul să o pot degusta cu familia la o șuetă, în liniște și relaxare.

Sursă imagine: arhiva personală

Ca să știu mai multe despre vinul demisec, m-am informat și am aflat următoarele:

  • este un vin nobil care se află la mijloc, între cel sec și dulce, având un echilibru subtil între dulceață și aciditate;
  • vinul demisec, provine în urma unui proces de fermentație în care cantitatea de zahăr rămasă în vin este mai mică decât în vinul dulce, dar mai ridicată ca și cea din vinul sec;
  • echilibrul subtil dintre dulceață și aciditate rezultă din controlul atent al momentului de oprire al fermentației, sau prin mixarea vinului dulce cu cel sec;
  • vinul demisec ne oferă papilelor gustative o dulceață delicată împletită cu o aciditate rafinată, sau mai bine spus o experiență senzorială complexă dar echilibrată.

Nu sunt deloc expertă în vinuri, nici nu prea mă pricep la ele. Teoretic mi-am asimilat informația, dar acum va urma să experimentez și practic.

Weekendul a sosit, așa că sâmbătă am pregătit măsuța cu toate cele ce voiam să experimentez. Urma deci să îmi pun la încercare simțurile și să îmi răsfăț pentru puțin timp papilele gustative cu Fetească Albă în amestec cu niște aperitive. Am ales niște brânză telemea, măsline verzi și sărățele cu unt. Mi-am zis că este suficient pentru moment. Cu altă ocazie mi-am propus să încerc și cu niște preparate dulci.

Sursă imagine: arhiva personală

Mi-am luat rolul în serios, ca și un adevărat degustător de vinuri (dar unul începător bineînțeles, nu unul experimentat), și pe rând am început să degust vinul în combinație cu aperitivele.

Prima dată, am început cu brânza telemea. După ce am gustat o bucățică, am băut din pahar o gură de vin și am plimbat vinul prin cavitatea bucală punându-mi în funcțiune toate simțurile, savurând din plin vinul. Am observat cu surprindere că brânza sărată îi ia din aciditate și din aspreală, făcându-l domol și dulceag.

Mai apoi am continuat cu măslinele verzi. Am făcut întocmai ca prima dată și am constatat că alături de măsline verzi, vinul Fetească Albă are un gust dulceag cu o tentă fresh și un subtil iz de busuioc amestecat cu citrice (așa am simțit, dacă ale mele simțuri nu m-au înșelat).

Mai apoi la final, au urmat sărățelele cu unt. Urmând același procedeu am simțit că vinul este subtil dulceag, dar cu o doză de mai mult spre acrișor și cu o intensitate de aspreală mai mare, adică e mai efervescent.

După terminarea procedeului degustării vinului, am constatat că același vin în combinație cu cele trei aperitive, m-a răsfățat din plin senzorial, oferindu-mi un contrast plăcut pentru simțuri. Nu sunt expertă la degustări, dar am spus aici tot ceea ce am simțit și tot ce vinul Fetească Albă mi-a oferit.

Prin această cale a experimentării și a relatării aici a tot ceea ce mi-a oferit degustarea vinului primit, îi mulțumesc din suflet sponsorului Beciul Domnesc pentru această oportunitate.

Sursă imagine: arhiva personală

Deci, weekendul acesta am experimentat cu Fetească Albă la degustat, de Beciul Domnesc asigurat!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024Proba nr.3

#BeciulDomnesc, #TraditieVie, #SigillumMoldaviae, #MonumentulBeciulDomnesc,

Con VASCO, posso andare al Damasco!


Buone Chiacchiere” firma italiană de telecomunicații la care lucrez, a dat spre folosință fiecărui angajat câte un translator electronic de ultimă generație marca Vasco. Deoarece firma noastră are parteneri în toată Europa și în lume, iar noi comunicam cu ei și clienții noștri (până acum prin translatori umani în limbile engleză, italiană, germană și franceză), acest traducător instant, în momentul de față este chiar cireașa de pe tort, cu alte cuvinte, a venit exact la FIX.

În firmă, să avem o muncă mai ușoară, mai eficientă, și să fim înțeleși de către partenerii și clienții noștri chiar pe limba lor, acest traducător instant este o binecuvântare pentru ambele părți.

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

După ce l-am luat în primire, l-am „scanat” dintr-o privire (vizual) și am observat că este modelul V4. Am căutat în cartea de instrucțiuni să văd potențialul acestui aparat și am constatat următoarele: traduce instant 108 limbi și are internetul gratuit, nu numai doar pentru o perioadă limitată de timp, ci tocmai pentru o viață. Wooow, ceee coooool!!!

Cu un ecran mare de 5 inch (nu mai ai nevoie de ochelari ca să citești textul, dacă nu vezi clar), are niște difuzoare puternice de 99 de decibeli (nu ai nevoie de aparat auditiv dacă stai mai prost cu auzul), este rezistent la șocuri (dacă ești din fire mai neîndemânatic), și este rezistent la apă (dacă îl folosești pe timp de ploaie).

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

Vasco V4 este un super traducător, mai ales că are translator vocal. Acesta chiar face magie… vorbești în limba ta și se traduce în limba pe care o vrea interlocutorul. Pfuuu, e chiar magic!

După ce i-am parcurs toate instrucțiunile, am început să îl și folosesc. Am contactat câțiva clienți de-ai noștri din diferite colțuri al lumii și am început să comunic cu ei prin intermediul lui Vasco, cum altfel, dacă nu chiar pe limba lor. A fost fantastic să fac acest lucru și am fost foarte încântată. Mi-a ușurat foarte mult munca. Da, acest translator este de mare AJUTOR, indiferent unde îl folosești: la muncă, în călătorii, în conversații, în traduceri… într-un cuvânt nu pot să zic altceva decât că este MAGIC! ÎL ADOR!

În delegații când firma ne va trimite, ori și unde vom poposi, vom putea să înțelegem absolut tot ce scrie pe panouri informative, reclame, meniuri (la restaurante), în ziare, documente și cărți, accesând printr-o simplă atingere funcția Photo Translator, astfel vom avea traducerea imaginii făcute și vom înțelege tot ce scrie pe ori unde vom merge.

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

După experiența făcută cu acei clienți, instantaneu un gând mi-a încolțit în minte. DA! Îl voi lua cu mine pe Vasco, în vacanță! Eu și el vom fi nedespărțiți!

Acum pot răsufla ușurată că nu voi mai avea bătăi de cap cu limba arabă. Demult voiam să vizitez câteva țări din Orientul Mijlociu: Egipt, Dubai, Qatar, Maroc, și Damascul, capitala Siriei, dar am tot ezitat. De ce am ezitat? Din cauza barierelor lingvistice. Mă gândeam cum mă voi descurca eu, dacă toată lumea pe acolo pe unde voi călători în Orient nu va ști o boabă de engleză? Și uite așa, am tot amânat să fac o excursie acolo. Dar acum am un ajutor de nădejde și în sfârșit pot pleca acolo. În curând îmi văd visul și dorința împlinite. Deja mă văd cum aș comunica în arabă cu taximetristul, care m-ar duce printr-un tur în oraș prin imensul Dubai…

Sursă imagine: vascoelectronics.ro

Glasul șefului meu mă trezi din visare:

— „Dai Nico, ma cosa stai facendo, stai sognando?”

Fără să clipesc din ochi, cu un zâmbet larg pe față-mi, i-am răspuns automat:

— „Con Vasco, posso andare al Damasco!”

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024Proba nr. 2

Cu ALMA îți vin în cap idei de-a valma!


După lungi căutări în lungul și-n latul orașului, Barbie Chantal o cunoscută voce a radioului „Euphoria” din Rhode Island, intră în casă ca un tsunami. Epuizată fiind, se prăbuși pe spate în patul său imens din dormitor. Cu ochii închiși și respirând sacadat, datorită oboselii și căldurii de afară, își descălță pantofii cu toc cui împingându-i cu degetele de la picioare. Nu dorea decât să stea acolo pentru câteva minute, răcorindu-se și relaxându-se la briza domoală a aerului condiționat pentru a se revigora, precum o floare după o ploaie de vară. În cele din urmă adormi.

Se trezi înfrigurată, dinții îi clănțăneau involuntar. Se ridică din pat, își luă pătura pe spate înfășurând-o în jurul ei și merse la bucătărie unde își prepară un cappuccino cald. Luă ceașca, se îndreptă spre masa de birou și își deschise laptop-ul. Se așeză confortabil pe scaun și sorbi o gură din deliciosul cappuccino. Pierdută în gânduri, nu putea să conceapă așa ceva: să nu găsească ea în tot Rhode Island-ul un magazin de pardoseli cu de toate pentru toți, în care să fie tot ceea ce ai nevoie în domeniul de parchet și amenajare interioară. Ziua de ieri a fost foarte obositoare pentru ea. A alergat încontinuu în căutarea magazinului în care să găsească ceea ce voia ea pentru înlocuirea și amenajarea pardoselii din studioului ei. Și bine înțeles că nu își dorea ori și ce. Își dorea ceva durabil, ecologic, confortabil, natural, frumos și luxos, pe placul inimii ei. Dar din păcate, nici în ruptul capului, nu a putut găsi așa ceva în nici unul din magazinele pe care le-a cutreierat ieri, adică, nu exista nicăieri acea combinație pe care și-o dorea ea.

Tot sorbind din cappuccino-ul preparat, a început să navigheze pe net. Pe Bing News, îi veneau tot felul de știri, reclame și articole. La un moment dat, ochii îi fură atrași de un titlu interesant și care te îmbia să dai click pe el și te făcea curios să intri și să-l citești. Titlul spunea așa: „Cu ALMA îți vin idei în cap de-a valma!”

Curioasă fiind din fire, oarecum și nerăbdătoare să vadă ce va găsi în interiorul acestui titlu, parcurse câteva paragrafe și… SURPRIZĂ! A găsit fix ceea ce căuta. Și nu găsise acest lucru ori și unde, ci la doar distanță de un click… Și când te gândești că ieri alergase nebunește, străbătând tot Rhode Island-ul, dar fără nici un rezultat. Acum era foarte fericită, iar ochii îi erau luminați de o pură satisfacție interioară. Continuând să bea din cappuccino, Barbie citea din articol următoarele:

Alma Parchet are pardoseli premium, din lemn (predominant fiind stejarul), care sunt ecologice, naturale și pot fi durabile pentru case și pentru oricare alt tip de încăpere. Din 2011 este furnizor de soluții de pardoseli la cheie, deoarece echipa Alma Parchet este alături de clienți, oferindu-le consultanță fiind prezenți în tot procesul de căutare și mai apoi în cel pentru livrare și montare.

La Alma Parchet găsești două tipuri de parchet din lemn:

parchet masiv, care este dintr-o singură bucată;

parchet stratificat, care este alcătuit din mai multe straturi din lemn, puse perpendicular una peste alta, pentru a avea o mai bună stabilitate.

La rândul lor cele două tipuri de parchet se împart în diferite game de produse:

parchet de lux sau premium, care poate fi curb (având o tăietură specială, unduită ca și fibra lemnului care a hrănit copacul, oferindu-ne din energia ei), cu 22 de straturi de finisaj, cu model Versailles, Herringbone sau Chevron;

urmărește mai jos din galeria foto:
Sursă imagine: almaparchet.ro – Parchet Stejar Curb

Sursă imagine: almaparchet.ro – Parchet Oak Chevron Darkbrown

Sursă imagine: almaparchet.ro – Parchet Herringbone Afumat Uleiat

parchet pentru încălzire în pardoseală, care este dublu și triplu stratificat.

urmărește mai jos din galeria foto:

Sursă imagine: almaparchet.ro – Parchet Stejar Dublustratificat

Sursă imagine: almaparchet.ro – Parchet Dublustratificat Loft-Paf

Parchetul stratificat de lux, este un parchet exclusivist și rafinat și este destinat tuturor celor care vor să-și maximizeze confortul, iar prin designul de interior personalizat să-și oglindească statutul social. Este impresionant din punct de vedere estetic, având o paletă de modele variată.

Ce avantaj are montarea unui parchet stratificat de lux?

Toate gamele de parchet stratificat de lux, sunt produse naturale, care ne dau energie și confort și sunt ușor de întreținut. Au o garanție îndelungată, acoperă orice tip de gusturi și permite recondiționarea lor, adică, prin refinisare se poate aplica orice altă nuanță. Stejarul este un lemn particular, deoarece se poate finisa ecologic, cu apă sau ulei și se poate colora în orice nuanță de culoare se dorește. Ca și dezavantaj parchetul stratificat de lux, se zgârie mai ușor și este mai scump decât cele din gama laminate.

Pentru băi, se montează un parchet din lemn special, care conține mai mult ulei în fibra sa, care are proprietatea să respingă apa nu să o absoarbă. Acest lemn special este lemnul de tec, care fiind finisat corespunzător, menține apa pe suprafața sa exact cum ar fi pe o gresie. Ar fi recomandat ca în băi să montăm parchet deoarece acesta este mult mai cald decât gresia.

Cu Alma Parchet poți să montezi pardoseli naturale, confortabile și de lux în orice fel de spații dorești. La Alma Parchet găsești parchetul pe care îl meriți, cel pe gustul care ți-l dorești și la confortul maxim pentru starea ta de bine! Vino și caută-ne! Te așteptăm!

După ce termină de citit articolul, Barbie afișând un zâmbet larg pe fața-i frumoasă știa că în sfârșit a găsit ceea ce a căutat, acea combinație pe placul inimii ei pentru „Euforia” studioul ei de radio din Rodhe Island.

Sursă imagine: almaparchet.ro – Parchet Stejar Stratificat
Sursă imagine: almaparchet.ro – Parchet Stejar Stratificat Country Gambe

Nu ezită nici o clipă, puse mâna pe telefon și formă numărul pentru a-și rezerva o consultanță la Alma Parchet.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024Proba nr. 1

Da, m-am hotărât! Particip la Spring SuperBlog!


Odată cu ivirea primilor ghiocei, am început să mă cam dezmorțesc și eu, să-mi ițesc drăguțul căpșor din amorțeala care l-a cuprins în vârtejul amalgamat al obiceiurilor de zi cu zi și am decis să-mi ies pentru un timp din zona de confort.

Sursă imagine: pixabay.com

Extazul și pofta de viață odată cu venirea Primăverii, iar dorința mea de a face ceva nou, m-a făcut să prind mai mult curaj, să particip din nou la Concursul de blogging, după trei ani de lungă hibernare.
DA! Sunt GATA, chiar dacă pe ultima sută de metri, m-am hotărât să mă înscriu și eu la cea de-a 28-a Ediție a Concursului Spring SuperBlog.

Iată-mă aici gata să-mi iau START-ul în competiție!!!

Sursa imagine: superblog.eu

P.S. Abia aștept să văd despre ce va fi prima probă.


Ce îmi doresc? Să pot să parcurg toate probele și să le trec cu brio. Doamne Ajută!

Cu ce o să mă aleg? Cu bucuria de a participa trăind din plin „the high and pure adrenaline”, cu mai multă experiență și perfecționare, crescând, învăţând, evoluând, și făcându-mi mulți prieteni.

Te-am făcut curios/curioasă? Dacă da, atunci ce mai aștepți? Vino și participă și TU!

Sursă foto: banner superblog.eu.

Dragobești la Cărturești


Dacă vrei să îți surprinzi partenerul sau partenera cu un cadou deosebit, nu rata ocazia de a vizita Carturesti.ro, site-ul dedicat pasionaților de lectură și nu numai. Aici vei găsi o selecție impresionantă de cărți, jocuri, ceaiuri și accesorii care se potrivesc oricărui gust și buget.

Fie că sărbătorești Valentine’s Day sau Dragobete, ai la dispoziție reduceri de 20% și 50% la produsele speciale din luna februarie.

Sursă imagine: carturesti.ro

Poți comanda online cu livrare rapidă și sigură sau poți veni în una dintre librăriile cărturești să descoperi atmosfera plăcută și prietenoasă. Oferta este valabilă între 6 și 26 februarie.

Nu rata această oportunitate de a face un gest frumos pentru persoana iubită!

Omul Din Nord

- Am sa cred, ca aici pe-acest blogg, voi aseza si voi impartasi mereu ceea ce ar putea inspira minti si inimi, din totul meu acceptat sau nu de-acum incolo .

Daniel Gaucan- Spirit Liber

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

ENRIQUE-IGLESIAS.ORG

Your #1 Source for the King of Latin Pop

Un tè con la Palma

La donna è come una bustina di tè, non si può dire quanto è forte fino a che non la si mette nell'acqua bollente.

Galaxia 42

Povestiri science-fiction și fantasy

Alexandru Chermeleu

Îți mulțumesc că ai Votat! Blogul nr. 2 Național în Categoria Bloguri Personale

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

adropofinspiration

Pure passion!

La Gigel

La râma tăvălită

Sertarul cu povești

-Fashion, Beauty and lifestyle-

Ioana Dumitrăchescu

Creația este motorul acestui univers

Analogii - Antologii

blog generalist cu aspirații culturale și analitice

DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Impartasania cu nevrednicie(cu pacate opritoare)duce la demonizarea omului.

DOAR ORTODOX

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Limba română

Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.

Psihoterapie

Alina Milea

Îndrăzneşte mai mult

Jurnal de gânduri, lecturi şi călătorii

Vicky's Recipes

A mixture of food, sweets, feelings and thoughts

O lacrimă de cerneală

Un blog de lifestyle autentic cu și despre frumusețe, modă, călătorii și stil de viață.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

vindec suflete

Sufletul reprezintă întreaga fiinţă, nu o parte lăuntrică ce supravieţuieşte morţii corpului.

Rânduri cu dichis

by Literatură pe tocuri

Bookcaffe

Citesc, pentru că viața mea nu îmi ajunge - Fernando Pessoa

ADN de Femeie

Blog cu filtru de femeie

miruna-si-poezie

amalgam de gânduri şi cuvinte

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Zâmbetul şi ajutorul unui prieten este ca un răsărit de soare după furtună!

Almeno Tu

racconti e riflessioni

deep philoSOPHIE

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

FanSF

Noutăți din domeniile SF&F&H

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Omul Din Nord

- Am sa cred, ca aici pe-acest blogg, voi aseza si voi impartasi mereu ceea ce ar putea inspira minti si inimi, din totul meu acceptat sau nu de-acum incolo .

Daniel Gaucan- Spirit Liber

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

ENRIQUE-IGLESIAS.ORG

Your #1 Source for the King of Latin Pop

Un tè con la Palma

La donna è come una bustina di tè, non si può dire quanto è forte fino a che non la si mette nell'acqua bollente.

Galaxia 42

Povestiri science-fiction și fantasy

Alexandru Chermeleu

Îți mulțumesc că ai Votat! Blogul nr. 2 Național în Categoria Bloguri Personale

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

adropofinspiration

Pure passion!

La Gigel

La râma tăvălită

Sertarul cu povești

-Fashion, Beauty and lifestyle-

Ioana Dumitrăchescu

Creația este motorul acestui univers

Analogii - Antologii

blog generalist cu aspirații culturale și analitice

DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Impartasania cu nevrednicie(cu pacate opritoare)duce la demonizarea omului.

DOAR ORTODOX

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Limba română

Un site cu rezumate, argumentări și comentarii. Scuzați pentru eventualele greșeli de ortografie. Vă rog să-mi comentați postările deoarece doresc să știu ce părere aveți.

Psihoterapie

Alina Milea

Îndrăzneşte mai mult

Jurnal de gânduri, lecturi şi călătorii

Vicky's Recipes

A mixture of food, sweets, feelings and thoughts

O lacrimă de cerneală

Un blog de lifestyle autentic cu și despre frumusețe, modă, călătorii și stil de viață.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

vindec suflete

Sufletul reprezintă întreaga fiinţă, nu o parte lăuntrică ce supravieţuieşte morţii corpului.

Rânduri cu dichis

by Literatură pe tocuri

Bookcaffe

Citesc, pentru că viața mea nu îmi ajunge - Fernando Pessoa

ADN de Femeie

Blog cu filtru de femeie

miruna-si-poezie

amalgam de gânduri şi cuvinte

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

Relaxare's Weblog

Zâmbetul şi ajutorul unui prieten este ca un răsărit de soare după furtună!

Almeno Tu

racconti e riflessioni

deep philoSOPHIE

Eşti astăzi unde trebuie să fii, şi faci astăzi ceea ce trebuie să faci!

Soarele Noptii

De visat, visăm doar noaptea fiindcă ziua dormim.

Psiholog Oradea Simona Hint

Psiholog Oradea - Simona Hint - Tel :0740054037 e-mail:hint_simona@yahoo.com

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Cristian Terran

Ignoranța naște monștri!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

FanSF

Noutăți din domeniile SF&F&H

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur